De când există ea, omenirea a stat cu ochii pe cer. Stelele, planetele, luna, soarele, cometele și alte corpuri cerești au stârnit, pe rând, imaginația artiștilor din toate erele umanității. Pentru astronomi sunt doar date și certitudini.

Nu e nici filozof, nici poet, dar poți sta de vorbă cu el, la propriu, despre câte în lună și-n stele. Principala sa ocupație e să se uite pe cer. Mai cu seamă noaptea, numai nori să nu fie. Bolta înstelată nu prea mai are secrete pentru el. Dacă pentru restul omenirii vremea se măsoară în ani, luni, zile și secunde, pentru acest om, adevăratul timp se calculează în „ani lumină”.

Crede în extratereștri, dar n-a văzut vreunul. Pomenește de galaxii îndepărtate cu ușurința cu care noi vorbim de Dobroiești sau Chitila. Ca el nu sunt mulți în lume, iar în țară abia dacă depășesc două duzini. Când vine vorba de strania sa meserie se umflă de râs: „Suntem vreo 20-30 de inși în toată țara... În România mai degrabă calci cu mașina un milionar decât un astronom”. Numele său e Adrian Șonka, are 39 de ani, e bucureștean get-beget și se întreține din hobby-ul său: astronomia. În cartea sa de muncă scrie că e directorul/coordonatorul Ob ser vatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, din București.

Adrenalina aștrilor

Băiețeii, când sunt mici, spun că vor să se facă, când vor fi mari: pompieri, marinari, aviatori, polițiști soldați sau cosmonauți. Ce a vrut Adrian Șonka să devină? De unde până unde astronom? Timid, tânărul savant dă din umeri: „Eu, unul, n-am știut ce vreau să devin... Nu miaduc aminte să fi avut vreo dorință să fac ceva anume. Astronomia a venit ca o pasiune, pe la 19 ani, după ce am citit o carte de science-fiction”. Spune că, până atunci, plutea în derivă: „Dar nu cu capul în nori! Ăia sunt poeții, artiștii... Astronomii sunt oamenii cei mai cu picioarele pe pământ!”.

Are noimă ce spune că, astronomia, prin ochii unui neofit, e mai mult matematică și fizică. Nu prea e multă adrenalină. Sau este? Omul de știință se entuziasmează: „Este. Chiar este! Astronomia te învață săți planifici timpul, că fenomele astronomice se desfășoară când pot, iar omul trebuie să se muleze cu ceea ce se întâmplă pe cer. Nu-i nimic romantic. Dar adrenalină e că sunt multe fenomene rare, sau unice, care nu se mai petrec. Și sunt mai mult unice, decât rare! Te fac să fii foarte surescitat”.

Horoscopul e prostie

Dar astrologia nu l-a pasionat? Chiar, în ce zodie e născut întâiul astronomul? Adrian Șonka se strâmbă. „Niciodată! Și chiar nu sunt de acord cu faptul că astrologii folosesc termeni astronomici, chit că sunt uzitați de 2000 de ani încoace! Ei împrumută din prestigiul meseriei Noi putem previziona, spre exemplu, o eclipsă care se va petrece peste cinci milenii și va fi văzută de la Mizil. Ei, astrologii, nu pot determina nici măcar pozița soarelui pe cer”, e vehement astronomul. E evidentă antipatia sa pentru horoscoape. „Nu contează ce zodie sunt… E o chestie înapoiată! Merge când ești adolescent. Pe oamenii mari e rușions să-i întrebi: «Ce zodie ești»?”. Povestește că atitudinea sa dură i-a enervat pe mulți horoscopiști: „M-au întrebat: «Ce ai dom’ le cu noi?». Nimic. Chiar nimic!”.

FOTO:Astronomul Adrian Șonka și-ar dori să trăiască în viitor

„Luna n-a speriat pe nimeni. Dar e inutil să mai mergi acolo!”

Acum 45 de ani, ultimul din cei 12 astronauți – toți americani – care a pus piciorul pe lună s-a întors pe Pământ. De atunci nimeni nu a mai aselenizat pe satelitul Terrei. Ce s-a întâmplat? Nu cumva americanii au dat de ceva acolo care i-a speriat? Sau și-au dat seama că pierd timp și bani cu o piatră pe cer, cum spunea Asimov? Savantul e sigur pe el: „Nu i-a speriat nimic pe americani. Mergi pe lună, stai o mie de ani și nu se întâmplă nimic! Nu-i nimic de speriat acolo”. Și, totuși, bugetul NASA, din timpul misiunilor APOLLO, era de 4-4,5% din bugetul federal. Azi e undeva la 0.5 %. De nouă ori mai mic! Adrian Șonka explică: „Banii nu s-au pierdut, au mers în altă parte. În urma acelor misiuni au apărut generații de oameni de știință”.

Vor mai merge oameni pe lună? Astronomul are un sceptimist paradoxal de optimist: „După părerea mea, în următoarele zeci de ani, nu va mai merge niciun om pe lună, ci pe un asteroid care va trece pe lângă noi”. Dar pe Marte? Dacă da, când și cum? Și aici e foarte sigur pe el: „Pe Marte se va merge! Dar doar când omenirea va reuși să construiască o rachetă capabilă să lanseze în spațiu o încărcătură foarte mare”.

Poezia astrelor și datele seci

Cum este să stai toată ziua, mă rog, noaptea, cu ochii pe cer? Cu capul printre nori și aștri? Cât este poezie și cât e știință? Cercetătorul se relaxează: „E foarte bine! Întodeauna ai ceva de făcut, de observat. Sunt foarte multe corpuri cerești. Asta e o ocupație pe viață!”. Brusc, se enervează. Povestește că un preot l-a sunat și i-a cerut să bage un grup de copii gratis în Observator. „Păi, la noi, biletul e simbolic. Costă doi lei. Eu dacă mă duc la popă pentru o înmormântare sau un botez, îmi ia banii imediat. De ce aș face excepții? L-am refuzat!”. Revine la idee și spune că noaptea vezi lucruri extrem de frumoase: „Pentru mine nu e poezie, dar acumularea asta de date, are un pic de lirică...”.

Steaua cea mai dragă e o gaură neagră

Dintre toate stele de pe cer, care îi e cea mai dragă? Și, de ce? Răspunde fără să stea pe gânduri și răspunsul te lasă mască: „Y 404 CYGNI! E o stea pe care am observat-o acu’ doi ani. De fapt e o gaură neagră care are ca satelit o stea. Un sistem binar! Am observat cum materia stelei cade pe gaura neagră și tot sistemul devine mai strălucitor. Totul s-a întâmplat în câteva minute. Sistemul ăsta e la 7.800 de ani lumină!”.

În tradiția populară autohtonă, dar nu numai, se spune că atunci când moare un om cade o stea. Păi, ar trebui milioane de stele căzătoare zilnic! Sau să avem pe boltă Perseidele în fiecare săptămână! Surprinzător, savantul confirmă zicerea populară: „Da! Așa e. Și putem să și aflăm câte stele ar trebui să cadă”. Deschide laptopul și face niște calcule rapide: „Sincer, astronomic vorbind, sunt mai multe stele căzătoare decât morții de pe Terra. În fiecare zi cad pe Pământ patru tone de particule cosmice. Fiecare e o stea căzătoare”.

Numărul incert al planetelor noastre

Câte planete are, de fapt, sistemul solar? În școală am învățat că sunt nouă. Recent am auzit că sunt, de fapt, opt și alții zic că-s chiar mai multe... Îl umflă râsul: „Păi, astronomii au făcut următorul calcul… Aveam nouă, s-au descoperit altele trei și acum avem opt!”. Spune că Pluto a fost declasată. „Unii spun că a retrogradat la statutul planetă pitică. Dar, de fapt, ea a fost avansată la gradul de reprezentant al unei centuri de asteroizi!”. De ar fi să facă un top al astronomilor pe cine ar pune în frunte? Ptolemeu, Galileo Galilei, Nicolaus Copernic, Giordano Bruno sau Stephen Hawking? Spune că întrebarea e prea generică și comparațiile sunt deplasate. „Mie îmi place Edwin Hubble, pentru că a fost și un observator. Nu s-a mulțumit să fie doar un teoretician, ci a și observat foarte mult! Ne-a schimbat concepția despre Univers”. Tace un pic și devine mai îngăduitor: „Se compară cu Galilei, un pic…”.

FOTO:Noua lunetă a Observatorului Astronomic din București a înlocuit-o pe cea lăsată moștenire românilor, acum o sută de ani, de amiralul Vasile Urseanu FOTOGRAFII: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

SF-ul e doar literatură

Adrian Șonka a spus că îi plac cărțile science-fiction? Care e cartea preferată? Dar autorul? Astronomul e în elementul său: „Eu citesc doar SF-uri! În ultimii 15 ani nu am citit altceva... Și nu am autori preferați. Contează ideea, nu autorul! Iar la filme nu prea mă Dar care a fost, în opțiunea sa, cel mai vizionar dintre scriitorii de science-fiction: H.G.Wells, Jules Verne, Isaac Asimov sau Frank Herbert? Ca să ne referim la cei mai mediatizați... Dă din mână a lehamite: „Niciunul din cei citați nu a fost atât de tehnic încât să putem corobora descoperirile din prezent cu ceea ce au scris ei”.

„Oamenii au pierdut contactul cu noaptea!”

Câte zile pe an, în România, se poate observa cerul în condiții perfecte? Dar în București? Astronomul are date și e sigur pe el: „Cam 100 de zile și Bucureștiul e bine situat. Se poate ajunge și la 150 de zile senine pe an! Doar în Nord- Vest sunt cele mai multe nopți înnorate”. Păi, lumina orașelor nu este o problemă. Bucureștiul e un mare poluator și din punctul ăsta de vedere. Care e cel mai mare inamic al Astronomilor, nu cumva lumina? „Așa e, lumina! Mai ales lumina orașelor! Oamenii au pierdut contactul cu noaptea. De pildă, se montează iresponsabil reclame luminoase, cum ar fi spot-urile cazinourilor, care luminează burțile păsărilor și toate astea duc la un cer gri...”.

Extratereștrii nu au cum să nu existe!

Crede expertul astro-fizician în existența extratereștrilor? Au luat ei contact cu noi sau sunt doar baliverne de Hollywood? Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român, a declarat că este convins de existența vieții extraterestre și că alți colegi de-ai săi, cosmonauți cu experiență, i-au făcut mărturisiri incredibile... Adrian Șonka pică pe gânduri: „Sunt sigur că există. Dar n-am nicio dovadă în afară de datele obținute de astronomi. Și datele spun că fiecare stea are planete. Și numai în galaxia noastră sunt 400 de miliarde de stele, iar în tot Universul sun 140 de milioane de galaxii!”. Savantul spune că nu contează experiențele unora sau altora în absența unor date științifice: „Dacă văd o fantomă, la noapte, n-aș putea să povestesc, că mi-ar fi rușine!”.

Dacă ar fi să poată alege epoca în care să trăiască, ce ar pefera, trecutul, viitorul? Răspunsul e spontan: „În viitor! Mi-ar place să trăiesc într-o epocă în care oamenii ar lua contact cu extratereștrii”. Și dacă întâlnirea de gradul III ar fi violentă? „Nu contează! Poate fi și violentă, dar ar fi o certitudine... Nu ne-am mai simți singuri!”. Adrian Șonka a mai spus și că acel contact ar însemna și sfârșitul tuturor religiilor, pentru că în niciuna nu se pomenește de extratereștri. Dar n-a vrut să dezvolte subiectul. E mult prea sensibil.

Cele mai multe nopți senine sunt la Medgidia

Care este cel mai performant observator astronomic din țară? Câte sunt, de fapt? Se știe de Timișoara, Bacău, Bârlad, Galați, Suceava... Omul e amuzat de întrebare: „Cele mai performante instrumente astronomice din țară sunt la Institutul Astronomic al Academiei Române. Din București și din Cluj. Celelalte sunt pentru public. La fel ca și «Amiral Vasile Urseanu» care e cel mai vechi”. Nu cumva ar trebui poziționat unul într-o zonă cu poluare luminoasă zero? Undeva în munți, sau în Deltă, într-o zonă izolată... Oftează: „Așa ar fi ideal! Să se construiască unul mai pe la mare. Pe la Medgidia, că acolo sunt cele mai multe nopți senine din an! La munte nu e bine. Munții noștri sunt prea mici. Vin norii imediat! Ar trebui să aibă peste trei mii de metri!”.