Gică Hagi are ȘANSE MARI să plece de la Viitorul. „Regele”, AȘTEPTAT cu brațele deschise de turci

Gică Hagi are ȘANSE MARI să plece de la Viitorul. „Regele”, AȘTEPTAT cu brațele deschise de turci

Galatasaray Istanbul l-a demis, aseară, pe antrenorul Olde Riekerink, iar gruparea de pe Malul Bosforului speră să-l readucă pe Gheorghe Hagi pe banca tehnică.

Gică Hagi uimește în continuare cu proiectul său de la FC Viitorul, formație care se află în acest moment pe primul loc în clasamentul Ligii I. „Regele” a intrat din nou în atenția Galatei, mai ales că, aseară, turcii l-au demis pe Olde Riekerink de la cârma echipei. „Cim-bom” a pierdut două dintre ultimele trei meciuri în campionat şi se află în acest moment la 5 puncte de liderul Beşiktaş.

Potrivit goal.com, conducerea lui Galatasaray are două variante pentru înlocuirea lui Riekerink. Pe lângă Hagi este vehiculat și numele actualului tehnician al lui Karabukspor, Igor Tudor. Gică Hagi a mai pregătit în două rânduri Galatasaray Istanbul, în 2004-2005 şi în 2010-2011, și a reușit să câștige un singur trofeu, Cupa Turciei, în primul său mandat.