Îndrăgitul cuplu PREZIDENȚIAL care va primi o distincție din partea orașului DUBLIN

Îndrăgitul cuplu PREZIDENȚIAL care va primi o distincție din partea orașului DUBLIN

Fostul președinte american Barack Obama și soția sa, Michelle, vor primi distincția Libertatea Orașului din partea municipalității din Dublin.

Consilierii locali ai orașului Dublin au votat pentru a acorda această distincție în onoarea fostului cuplu prezidențial american, care a avut „o influență progresistă pe scena lumii”.

Este vorba despre recunoașterea eforturilor fostei Prime Doamne în ceea ce privește educația fetelor din întreaga lume și în numele refugiaților.

Primarul orașului, Brendan Carr, a confirmat că celebrul cuplu american a transmis,  prin intermediari, bucuria de a accepta această distincție. O întâlnire va avea loc cu oficiali ai Ambasadei SUA în Irlanda în câteva zile și o vizită ar putea fi organizată până la sfârștiul acestui an.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, primarul a spus că familia Obama consideră că acesta ar putea fi un motiv pentru o nouă vizită, după ce cuplul prezidențial american a fost în Irlanda în 2011, ca parte a unui turneu european, scrie BBC News.

Atunci, cei doi au vizitat un sat din comitatul Offaly, care a fost localistatea unuia dintre strămoșii președintelui Obama, care au emigrat în SUA în 1850.

Propunerea de acordarea a distincției a fost adoptată în Consiliul Local cu 30 de voturi pentru și 23 împotrivă.

Cllr Carr, care a propus moțiunea, le-a spus consilierilor că există un precedent în a acorda o astfel de onoare unui cuplu,  în 1985, fiind decorați Prințul și Prințesa Japoniei, pentru activitățile lor diplomatice.

Obama regretă unele acțiuni ale SUA în Orientul Mijlociu iar această distincție nu înseamnă, în niciun caz, o „canonizare” a cuplului, ae xplicat el.

Alte personalități care au primit distincția au fost: Bill Clinton, Nelson Mandela și activista pentru democrație din Myanmar Aung San Suu Kyi.