Înjurăturii şi îmbrânceli pe holurile Parlamentului, în timpul discursului preşedintelui. VIDEO

Înjurăturii şi îmbrânceli pe holurile Parlamentului, în timpul discursului preşedintelui. VIDEO

Un deputat USR care filma parlamentarii de la PSD şi ALDE plecând din sală, în timpul discursului preşedintelui Klaus Iohannis, a fost a fost bruscat şi chiar înjurat de câţiva dintre colegii de Parlament.

“Parlamentarii PSD au ieşit din sala. Aşa se comportă oamenii care nu suportă adevărul", a comentat Iulian Bulai care a transmis live pe Facebook imagini cu cei din PSD pe holurile parlamentului.

La un moment dat, o parte dintre parlamentarii PSD au devenit recalcitranţi şi l-au bruscat pe deputatul PSD, după cum se poate observa şi în filmare.

Parlamentarii social-democraţi au ieşit din sala marţi în timp ce preşedintele Klaus Iohannis rostea discursul adresat Legislativului.

"Este un discurs antiromânesc, un discurs care rupe ţară în două", a afirmat senatorul PSD Niculae Bădălău, la ieşirea din sala de plen.

Şeful statului a adresat un mesaj Parlamentului cu privire la modificările legislaţiei penale iniţiate de Guvern.

“Pe zi ce trece ramân din ce in ce mai surprins de comportamentul colegilor mei din parlament! Azi mi-am luat-o bine de la unii parlamentari PSD si ALDE. Înjuratura si violenta verbala sunt la ordinea zilei. Nu as fi crezut ca mai e loc de violenta fizica in Parlamentul României”, a comentat Iulian  Bulai pe pagina sa de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News