O nouă PROCLAMAȚIE de la TIMIȘOARA! Conține 8 puncte esențiale pentru viitorul ROMÂNIEI. Ce li s-a pregătit PENALILOR

O nouă PROCLAMAȚIE de la TIMIȘOARA! Conține 8 puncte esențiale pentru viitorul ROMÂNIEI. Ce li s-a pregătit PENALILOR

Mircea Cărtărescu vede „noua Proclamație de la Timișoara „drept o nouă ocazie de însănătoșire a climatului nostru politic”. Mai jos, mesajul scriitorului

„Tot Banatu-i fruncea! O nouă Proclamație de la Timișoara, o nouă ocazie de însănătoșire a climatului nostru politic. Dac-am fi adoptat-o pe prima la vremea ei, nu l-am mai fi avut pe Iliescu președinte și nici pe discipolii săi de până azi. Poate ne hotărâm acum. Punctul 8 e la fel de întemeiat ca faimosul punct 8 din prima:

1. Ca de acum înainte niciun guvern, indiferent de coloratura politică, să nu mai repete vreodată vreo Ordonanţă 13; 2. Organizarea unui referendum anticorupţie; 3. Controlul de constituţionalitate al legilor şi ordonaţelor de urgenţă să se realizeze şi la iniţiativa directă şi neintermediată a cetăţenilor; 4. Acordarea unor prerogative suplimentare Curţii Constituţionale pentru suspendarea aplicării actelor normative susceptibile de încălcare a Constituţiei; 5. Depolitizarea funcţiilor publice şi ocuparea lor doar prin concurs; 6. Stabilirea incompatibilităţii între funcţiile executive şi legislative; 7. Eliminarea avizului parlamentar pentru cercetarea penală a demnitarilor; 8. Fără penali în demnităţie publice”.

Ne puteți urmări și pe Google News