Revelionul, așa cum a fost, acum 80 de ani, în familia mea. Revelion 1939. Horoscop 31 decembrie 2018.

Revelionul, așa cum a fost, acum 80 de ani, în familia mea. Revelion 1939. Horoscop 31 decembrie 2018.

Horoscop Vă mulţumesc, dragi prieteni, pentru aventura zilnică în care am fost împreună, iată, în anul care se sfârşeşte astăzi. Începem împreună un al optulea an, pe care sper să-l termin, la fel ca pe acesta. Am încercat să restitui modul originar, cunoscut de puţini, prin care un astrolog îşi sfătuia în vechime, sau chiar astăzi, singurul „client” pe care îl avea, sau îl are, un rege, un împărat, un preşedinte. Astrologul nu-i ghiceşte viitorul regelui, este de fapt o prostie, ci îi dă sfaturi bune, îi descrie cum să se comporte, ce să facă, ca să evite obstacolele şi necazurile calculate şi interpretate prin metoda astrologică.

31 decembrie

 

Horoscop Pe 31 decembrie s-au născut Henri Matisse, Anthony Hopkins, Donna Summer, Ben Kinsley, Val Kilmer, Enea Hodoş, Ilarie Voronca, Mihai Dascăl, Miliţa Petraşcu, Nell Cobar.

 

Horoscop Nimic important în calendarul creştin ortodox, doar Sfinţii Hermes şi Melania Romana. Nimic, nimic, în "Kalendar", geto-dacii, în perioada aceasta, aveau alte treburi, poate diplomatice, poate de expediţii, poate de aprovizionare, nu sărbătoreau nimic. Cel mai probabil era că stăteau la cald, în satele fortificate şi aşteptau să treacă frigul!

 

Vă mulţumesc, dragi prieteni, pentru aventura zilnică în care am fost împreună, iată, în anul care se sfârşeşte astăzi. Începem împreună un al optulea an, pe care sper să-l termin, la fel ca pe acesta. Am încercat să restitui modul originar, cunoscut de puţini, prin care un astrolog îşi sfătuia în vechime, sau chiar astăzi, singurul „client” pe care îl avea, sau îl are, un rege, un împărat, un preşedinte. Astrologul nu-i ghiceşte viitorul regelui, este de fapt o prostie, ci îi dă sfaturi bune, îi descrie cum să se comporte, ce să facă, ca să evite obstacolele şi necazurile calculate şi interpretate prin metoda astrologică.

 

Pentru mine toţi sunteţi, dragi prieteni, nişte regine, niște regi!

 

Să ştiţi că dacă la noapte vă clătinaţi, stelele spun că este semn bun, nu este cutremur, trebuie să lăsaţi paharul! Din nou, pentru a câta oară, am avut dreptate, nici un cutremur mai mare de 4 grade, niciunul perceptibil, într-o perioadă în care presa isterică, anarhistă și antinațională vă amenința cu toate gurile unui balaur infernal cu ”cutremurul de Crăciun”. Dar v-am avertizat, cînd era cazul, de exemplu, scriam pe 27 octombrie, vezi: La schimbarea orei exista un risc seismic, perceptibil.https://evz.ro/horoscop-loveste.html.  Să ne amintim că pe 28 octombrie, a avut loc un cutremur de 5,8 grade pe scarea Richter, perceptibil în multe zone din România, la ora locală 03:38:11, la timpul schimbării orei de iarnă, cum am precizat. Multe, foarte multe dintre pronosticurile mele s-au realizat, nu le pomenesc pe toate, lauda de sine nu miroase a bine, dar vă spun toate acestea ca să consultați cu încredere horoscopul meu, sfaturile mele, amintirile și pildele pe care vi le povestesc. Vreau să vă ajut, să vă fac viața mai ușoară și mai plăcută. Cu un sfat bun, o vorbă veselă, o amintire - prevenit, înseamnă pregătit!

 

Mulţi dintre domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi îmi scrieţi să vă spun cum o să petrec eu Revelionul. Şi să vă povestesc despre obiceiurile românilor dintre cele două războaie. Nu le ştiu pe toate, ştiu doar ce făcea familia mea, din auzite şi văzute. Aţi ghicit corect, eu nu fac decât să repet, sa continui, ce am văzut, la mine acasă, în familia mea. Adaptate la situaţia mea de pustnic în rodaj şi la puţinul pe care îl am. Mă repet, dar repetiția este mama învățăturii.

 

Haideţi să vedem cam cum era Revelionul 1939, un an de referinţă pentru România. Pentru familia mea, anul 1938 a fost un an bun şi se pregăteau pentru un an şi mai bun. Nu conta cine era la putere, liberalii, sau ţărăniştii, sau aventurile regalităţii. România era, la scara de atunci, o ţară prosperă, cu o monedă puternică, cu o dinamică bună a dezvoltării și a industrializării. Ceea ce se răsfrângea asupra celor care munceau. Pe ai mei nu îi interesa politica, doar munca, familia, prietenii şi ţara! Iar bunicii mei munceau de dimineaţă până seara, de aceea aveau proprietăţi, aveau bani şi speranţe de mai bine. Cu toate că în Europa era tensiune și urletele revanșarde ale lui Hitler se auzeau tot mai tare și mai fioros. Anul 1938 a fost ultimul an de pace.

 

Masa de Revelion, în familia mea, nu era aşa de bogată ca cea de la Crăciun. Acum conta veselia, bucuria, petrecerea, speranţa şi norocul!

 

Familia mea, toată, cu mic cu mare, în seara de Revelion, se ducea neapărat la reprezentaţia lui Tănase, la teatrul de revistă, sau la o comedie, la cinematograful "Florida". Masa se punea pe la ora 10 seara, când soseau şi invitaţii. Aşa s-a întâmplat şi la Revelionul lui 1939. Bucureştii erau de invidiat în acel an, anul 1938 fusese bun iar 1939 se întrevedea ca un an de belşug. Nu a fost să fie... Dar ce se servea la masă?

 

Sigur, din nou salata de beuf, răcituri de porc şi curcan, chifteluţe de carne de pasăre, tot curcan, sau porc. Apoi marea plăcintă cu carne, etajată, cu multe straturi, de un gust desăvârşit, bine echilibrată cu curry, dafin şi piper. Murături și muștar de Dijon. Pescărie, dar în familia mea era o ciudăţenie, de Revelion se mâncau conserve de peşte franţuzeşti, sau olandeze, aduse pentru băcănia bunicii Uţa. Tot timpul nopţii Revelionului băcănia bunicii rămânea deschisă. Din când în când, coniţa Uţa sau Leana, ajutoarea ei, se repezeau la auzul clopoţelului de la uşa de intrarea a băcăniei. Câte un vecin care avea nevoie de un kil de vin, sau terminaseră pâinea, sarea, piperul, muştarul, sau mai pofteau la un mezel, etc. Şi asta tot timpul Revelionului, până la ora 6 dimineaţa. Băcănia bunicii Uţa cred că a fost primul non-stop din Bucureşti!

 

Apoi sărmăluţe, de data aceasta în foi de viţă şi cu iaurt sau smântână, musaca, sau dichisita friptură Beef Wellington pe care doar bunica Uţa ştia cum să-i potrivească foetajul şi durata ţinerii în cuptor. Cu salată de andive, aranjată cu ulei de măsline, lămâi şi sare de salină. Vinurile potrivite, alb pentru pescărie, roşu sec pentru friptură. Foetaje, ciocolată belgiană în batoane mari, tot din băcănie, bomboane fondante, tort „buturugă”.

 

Se discuta şi se mânca până când la radio se dădea ora exactă de la miezul nopţii. Anul Nou! Atunci se destupau, cu zgomot mare, sticlele de şampanie. Neapărat Veuve Clicquot, brut, o comandă specială. Sosite, șase sticle mari, de câte un litru jumătate, fiecare, într-o navetă frumoasă de lemn alb cu paie de hîrtie colorată ca să amortizeze șocurile. De fiecare dată dom Pascale spunea același lucru: ”Ciara lor de franțuji, Doamne iartă-mă, cum fac ei lucrurile astea bune și frumoase și noi nu putem să le facem la fel?”  

 

Fiecare lua de mână pe cineva cu care voia să fie împreună în noul an. Soţiile îşi cuprindeau soţii, bunicii înfăşcau câte un copil. Cei care erau solo, singuri, băgau mâna în buzunar unde era, obligatoriu, o monedă de argint, monedele preţioase ale României de pe atunci. Acum țin în mână acum o monedă mare de argint. Am primit-o de la dom Pascale, bunicul meu, la Revelionul din 1959, acum 60 de ani. Mai avea bani de argint, pe atunci. Monedă Jubiliară, Carol I, anul 1906, valoare 5 lei. Ca să îmi revină amintirile. Ați văzut frumosul film ”Somewhere in Time”?

 

Atunci, în anul 1939, începea petrecerea. Se dansa, se jucau jocuri, mimă, se făceau farse. Se dansa mult tango, dar şi charleston şi konga pe suntele plăcilor marelui patefon "His Master's Voice". Cred că pe undeva mai am o cutie cu ace de patefon, iar în bibliotecă, aici, la București, sau, în Virginia, mai există câteva zeci de plăci de bachelită pentru patefon. Numai patefonul a dispărut, ca şi pianul mamei, un superb "Stainway & Sons".

 

Au dispărut aproape toţi membrii familiei mele, ce să mai regret lucrurile!

 

În anul 1939 petrecerea continua, se mai obosea de atâta dans, aşa că se juca rummy şi cărţi.

 

Jocul de cărţi din familia mea, cel pe care l-am apucat prin anii 50' a fost unul singur: Canasta! Se juca acest joc de cărţi cu înfocare şi cu pasiune, se ţineau scorurile ani întregi şi se tranşau rivalităţi cumplite şi pretenţii superbe. Pentru că jocul de Canasta este ca şi viaţa, spunea simplu Segundo Santos del Montevideo, poate cel mai bun jucător de Canasta al tuturor timpurilor. Era o modă, sigur că da, ca şi ginul şi konga. Dar şi astăzi eu joc Canasta. Am jucat mereu Canasta, i-am învăţat şi pe alţii, ca să pot juca! Se potriveşte familiei mele, sângelui nostru!

 

Dimineaţa venea, cu plăcinta cu răvaşe şi ciorba de potroace. Coniţa Uţa închidea băcănia. Era semn, pentru musafiri, să se mai ducă şi pe la casele lor. Greu se mai despărţeau de gazde! Pentru că petrecerile din familia mea erau de neuitat. Nu pentru opulenţă şi cine ştie ce preparate. Aţi văzut, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, că preparatele culinare erau, mai degrabă, modeste și în cantități mici. Nu era cantină muncitorească, nu mâncau toți musafirii la fel, ci după preferințe, unii sarmale, alții plăcintă, ceilalți Wellington. Sigur, excelent preparate!

 

Musafirii veneau la petrecerile noastre pentru veselie şi bucurie, pentru atmosfera incomparabilă pe care ştiau să o întreţină ai mei, pentru dans şi... Canasta!

 

Şi anul acesta o să ţin tradiţia familiei. Dar cabaretul s-a mutat la TV5, pe care-l urmăresc de fiecare Revelion şi la filmele cu Norman Wisdom, Benny Hill și Mell Brooks, pe care le-am pregătit, mâncare o să fie puţină și săracă, cățeii o să mănânce bine, şi dansul mai potolit, sau deloc. Canasta, însă, o să fie la înălţime. De Crăciunul trecut am primit din State, ştiindu-se obiceiul familiei, un cufăr-Canasta conţinând o mulţime de pachete duble de cărţi de plastic, admirabil făcute, de artişti desăvârşiţi, carnete-formulare de ţinut scorul, multe creioane de lux, cu gumă la capăt, creioane pe care scrie „Canasta, Segundo Santos, Alberto Serrato, Montevideo 1939”. Aşa că, la noi în familie, de Revelion, se joacă Canasta! Ca să se vadă norocul fiecăruia în anul 2019!

 

Poate că v-am mai fost odată de folos, poate v-am dat o idee pentru petrecerea de Revelion.

 

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi petreceţi, dansați, glumiți, fiţi veseli şi bucuroşi, să vă prindă secunda trecerii în 2019 cu bani în buzunar şi înconjuraţi de cei dragi!

 

Eu vă spun, ca la Revelionul din 1939 şi atunci în Europa se simţea miros de praf de puşcă:

 

Un An Nou 2019 bun, sănătate, bunăstare şi NOROC! Bucurie și pace!

 

Acum am stat să mă gândesc ce cadou să vă fac de Revelion, dragi lupi, padawani şi hobbiţi. O glorioasă şi celebră melodie disco cu Donna Summer (pe numele ei adevărat LaDonna Adrian Gaines), frumoasa cântăreaţă americană pe care o pomenim astăzi, mi-a plăcut mult și îmi place în continuare, o Rihanna a anilor 70’!

 

https://www.youtube.com/watch?v=dxCqZHSxd2E

 

Nu mai rămâne decât să vă spun, și fac asta odată la 365 sau 366 de zile, că, mai avem o șansă, în definitiv, mâine este un alt... an!

 

☼     ♂      ♀

 

BERBEC   Sunt indicate activităţile obişnuite pentru ultima zi a anului. Horoscopul foarte complex justifica opinia să te distrezi la noapte cât poţi, pentru că 2019 poate fi un an hotărâtor pentru tine!

Ai pus la cale felurite surprize pentru cei dragi si abia astepti sa le vezi reactiile in noaptea de Revelion. Bucuria lor este si bucuria ta, pe care o meriti.  O zi splendida pentru tine. Te simti usor si fericit fara sa stii de ce. Poate mirosul de bunatati şi forfota de sarbatoare sunt de vina. 

 

TAUR  O zi densă şi aglomerată. Onorează promisiunile făcute. Încearca sa te înconjori de oameni de calitate la Revelion, diseară, şi apoi în tot anul 2019 poţi reuşi în ceea ce îţi propui! Iti pare bine ca aerul miroase a bomboane colorate şi a ciocolata fierbinte. Pana seara pui totul la punct si masa e fastuoasa, cu lumânari ! Cine te iubește ştie că adori sărbatorile şi, mai ales, pregatirea Revelionului cu sclipirile lui fastuoase. E timpul tau de noroc și de pace! Zodia îţi este favorabilă: câştiguri neaşteptate şi favoruri din partea sexului opus.  

 

GEMENI   La treabă! Mai ai mici lucruri, amănunte de aranjat, pentru nopatea Anului Nou. Revelionul este un reper, convenţional, pentru o nouă etapă în viaţa ta. Anul Nou nu poţi să-l amâni! O zi minunata pentru tine. Te-ai pregatit sa fii liniştit şi să primeşti prin toti porii sărbătoarea sfarşitului de an. Magnetismul personal este în creştere. O persoană influentă,  Leu sau Scorpion, te poate ajuta. Este o perioadă splendidă ca să începi proiecte noi, să legi noi prietenii. Nu te lăsa impresionat de ceea ce se discută. Cadoul de Revelion care îţi place să-l primeşti, sau să-l dăruieşte, este o carte bună!

 

RAC   Un pic de melancolie, de amintiri, visuri pentru viitor, nevoia de prieteni în jurul tău, iţi dau forţa să faci ultimele cumpăraturi pentru un Revelion strălucitor. Neapărat, şampanie!  Vine Revelionul, iar configuratia Cosmosului este blânda pentru tine. Lasa ambiţiile si vanitatea de o parte si bucura-te de seninatatea sarbatorii. Totul este curat in jurul tau şi pregatit pana la ultimul detaliu. Ai asortat lumanarile, servetele. Aştepti prietenii. Bucura-te! Perioada în discuţie este pentru cei născuţi sub semnul Racului o perioadă splendidă ca sa admire natura şi pentru petreceri spumoase.

 

LEU  O perioadă bună. Dar nu pleca nicăieri, drumurile sunt periculoase! 2018 a fost un an bun pentru tine, sau aproape bun. Ai avut şi necazuri, dar pe total nu ai de ce să te plângi. 2019 poate fi un an şi mai bun! Iubeşti zilele acestea în care toată lumea se gandeşte, sau ar trebui să se gândeasca la cele sfinte. Ca o pauza necesara in lacomia globalizata şi în criza programată. Eşti vesel şi detaşat de toate, ca şi când sarbatoarea Anului Nou trebuie ţinuta adânc în suflet şi consumată cu porţia, ca un panaceu, ca un medicament miraculos.

 

FECIOARĂ   În ultima zi a anului domeniul sentimental este favorizat. Mai ai mici detalii de aranjat pentru Revelion. In clipa Noului An să fii împreună cu cei pe care îi iubeşti, ca să aveţi noroc! Aştepti ca un copil alte daruri, dupa cele primite de la Cei Trei Magi si iti creezi singur legenda de care ai atata nevoie. Este frumos si de asta data, de Revelion! Esti draguţ şi vesel cu cei din jur, pentru ca spaţiul tau de visare se confunda cu cantecele de sfârşit de an. Primesti vesti bune despre o călătorie. După o periodă nu prea bună ai, în sfârşit, o zodie fastă. Realizări mici, însă pline de bucurii. Te poți simţi foarte bine citind o carte sau vizionând un film bun, în așteptarea petrecerii.

 

BALANŢĂ  Crezi că eforturile tale din 2018 vor rodii in 2019. De Revelion trebuie să te fereşti de mişcările bruşte. Drumurile nu sunt indicate, mai ales nu trebuie să te prindă Anul Nou pe drum.

Mirosul cozonacilor este acoperit doar de miresmele îmbietoare ale sarmalelor. Cu toate ca nu ai realiza ceea ce ti-ai propus, te simti bine! Esti multumit de cadourile pregatite, cu sufletul plin de multe amintiri înduioşătoare. Spiritul bucuriei te ajută să pregăteşti un Nou An fabulos. Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare; de asemenea supraveghează-ţi regimul alimentar. Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei dragi.  Fii la obiect în ceea ce afirmi.

 

SCORPION   Surprizele se ţin lanţ, şi din fericire, sunt numai din cele plăcute. Astăzi ai o veste foarte buna de departe, care te surprinde plăcut! Revelionul, indică stelele, cu familia şi prietenii! Revelionul nu te lasa indiferent, pentru ca simti ca numai impreuna cu cei pe care ii iubesti poti sa te simti intr-adevar bine! Generozitatea ta este intrecuta doar de visurile tale, dar te simti excelent cand pregăteşti daruri si anticipezi bucuria celorlalti. Conjunctura de Revelion şi aspectele planetare oferă posibilitatea rezolvării unor vechi probleme. Călătoriile nu sunt sub un semn fast, stai acasă şi înţelept te vei numi!

 

SĂGETĂTOR    Este bine să eviţi, dacă poţi, subiectele cu caracter emotiv. Anul se termină într-o jenă financiară, dar este o problemă generală a tuturor zodiilor. Amână pentru la anul ce nu poţi rezolva! Ştii sa faci cadouri ca nimeni altul, surprinzand pe cei din jur. Esti darnic, desi multa lume nu intelege de ce cheltuieşti toţi banii pentru pregătirea Revelionului!  Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici îţi indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor financiare, sigur în 2019!  O problemă personală îşi poate găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie.

 

CAPRICORN   Ultima zi a anului are o conjunctură favorabilă! Dar trebuie o curăţenie dramatică! Urmează să faci un Revelion memorabil şi trebuie să faci loc viitoarelor pete de vin roşu şi de maioneză! Eşti prins în vârtejul celor care ştiu să organizeze petreceri. Vor sa te ia cu ei la munte, dar nu ai chef de zapadă problematică, frig şi drumuri blocate de nesimţirea celor din trafic. Schimbări în bine, mai bine stai acsă, ca să faci parte din schimbare! O veste îţi poate face mare plăcere. Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie.  Pentru nativii din vârsta a treia este o perioadă mai dificilă, mai ales în ceea ce priveşte reumatismele la genuchi.  Câştiguri neaşteptate urmate de pierderi la fel de neaşteptate în noaptea Anului Nou!

 

VĂRSĂTOR   Evită deciziile care duc la schimbări majore. Eşti agitat şi obosit, prea solicitat de toate problemele ca să ai timp şi pentru tine. Dar, ca întotdeauna, ai emoţii inainte de Anul Nou. De Revelion, aspecte planetare favorabile. Cei din anturajul tau recunosc ca ai dreptate si iţi accepta programul de noaptea Anului Nou. Ultima zi a anului 2018 avantajează munca artistică şi creaţia. Dacă te ocupi de unul din domeniile menţionate vei simţi un nou impuls, o nouă stare; idei şi concepte noi îţi sunt la îndemână. Acest aport de energie se poate traduce la unii  nativi Vărsători printr-o creştere a agresivităţii.  Nu discuta în contradictoriu cu cei dragi, vei constata că sunt bine intenţionaţi.

 

PEŞTI   Una dintre cele mai bune zile ale anului. Altă zi mai bună nu poţi să mai ai, la noapte 2018 se termină!  Urmează-ţi programul de Revelion şi evită activităţile care nu sunt absolut necesare! Împartasesta-te din magia Anului Nou şi dă curs Spiritului bun si generos. Imapaca-te cu toti, daruieste-i pe cei oropsiti de soarta ! Un ajutor substanţial din partea prietenilor sau a rudelor. Perioada este benefică şi aduce realizări şi noroc.  Partea mistică a zodiei te ajută să-ţi înţelegei mai bine limitările sau să îţi găseşti adevărata chemare în viaţă. Nu trebuie să dai dovadă de naivitatea proverbială a zodiei, mai ales în relaţiile cu necunoscuţii. Atenţie la mijloacele de transport în comun. Nu te lăsa tentat de cumpărături extravagante. Un obiect de artă sau o icoană sunt cadourile pentru zodia Peştilor, de Revelion.

 

horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop