Numărul 112 i-a fost fatal! A murit de pneumonie

Numărul 112 i-a fost fatal! A murit de pneumonie

Richard Overton, cel mai bătrân bărbat din Statele Unite, a murit joi după-amiază la vârsta de 112 ani. L-a răpus o pneumonie, deși bea whiskey și fuma trabuc.

Decesul lui Richard Overton a fost confirmat pentru CNN de Shirley Overton, o membră a familiei îndoliate. Richard Overton ar fi împlinit vârsta de 113 ani pe 11 mai 2019, transmite Agerpres.

Veteranul american, de 112 ani, a fost spitalizat în ultimele zile de viaţă din cauza unei pneumonii, a precizat familia sa.

Richard Overton s-a înrolat voluntar în armata americană în 1942 şi luptat în cadrul batalionului 188 de aviaţie, o unitate alcătuită exclusiv din militari de culoare, care au fost trimişi în misiuni militare desfăşurate pe mai multe insule din Oceanul Pacific.

"A fost la Pearl Harbor, când navele de luptă încă ardeau mocnit. A fost în Okinawa. A fost la Iwo Jima, unde a spus: 'Am scăpat de aici doar prin mila Domnului'", a declarat fostul preşedinte american Barack Obama în timp ce îl premia pe Richard Overton în cadrul unei ceremonii desfăşurate cu ocazia Zilei Veteranilor de Război la Arlington National Cemetery în anul 2013.

Overton a declarat pentru CNN cu acel prilej că nu îi plăcea să vorbească şi să se gândească la război. "Am uitat toate acele lucruri", spunea el.

Richard Overton, de 112 ani, era de multă vreme rezident în Austin, un oraş din statul Texas, potrivit postului de televiziune KXAN, afiliat CNN, şi locuia pe o stradă care îi poartă numele - Richard Averton Avenue.

El a declarat pentru CNN în 2013 că longevitatea lui se datorează lui Dumnezeu, că nu lua niciun fel de medicament şi că se bucura de "viciile" sale. "Beau whiskey în cafea. Uneori beau doar whiskey. Fumez trabuc, dar expir fumul, nu îl înghit", mărturisea el când avea 107 ani.

 

Ne puteți urmări și pe Google News