Opt cubanezi, prinși de Crăciun încercând să intre ilegal în România
- Georgeta Petrovici
- 26 decembrie 2018, 14:26
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiş, au prins, ieri, opt cubanezi care încercau să treacă, ilegal, frontiera dinspre Serbia în România.
În prima zi de Crăciun, în jurul orei 8, în apropierea localității de frontieră Teremia Mare, polițiștii au descoperit cele opt persoane suspecte. ”Imediat, poliţiştii de frontieră i-au condus pe cei în cauză la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt cetățeni din Cuba, cinci bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 21 și 42 de ani. Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la „frontiera verde”, întrucât intenţionau să ajungă în Spania. Totodată, aceştia au mai precizat că din Belgrad până la frontiera cu România s-au deplasat cu diferite mijloace de transport în comun”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră. Se fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cele opt persoane au fost preluate de autorităţile sârbe, în baza acordului de readmisie.