Invitatii EVZ
MOȘ TĂNASE, țăranul care a ÎNFRUNTAT un IMPERIU. PILDĂ despre CURAJUL și CREDINȚA ROMÂNILOR
E la modă în zilele noastre să nu mai fii român, să blestemi soarta de a te fi născut în țara asta. Oameni de cultură, politicieni, lideri de opinie și ONG-iști aruncă zi de zi în obrazul acestui neam tot felul de insulte. De la vechiul slogan „mămăliga nu explodează”, s-a ajuns acum la “pupători de moaște”, “înapoiați”, „hoți” și așa mai departe. Spun cei care nu mai vor să fie români că acestui neam îi lipsește curajul și că până și credința lui e mai curând supersitiție, că românii nici sfinți n-au prea dat lumii.
Realitatea e însă alta. Limba și legea noastră creștină au rezistat sute de ani celor mai cumplite prigoane pentru că românii au știut să le apere cu prețul vieții. În ziua de Ajun, vă invit să citiți povestea unui sfânt mai puțin cunoscut- moș Tănase Todoran, mucenic al ortodoxiei și românilor bistrițeni.
Nu se știe precis când s-a născut Tănase Todoran. Nici despre viața lui nu se cunosc prea multe. A slujit un timp în armata Habsburgică, după care a dezertat, S-a ascuns o vreme prin Munții Țibleșului, apoi s-a alăturat cetei vestitului Pintea Viteazul. Când comandantul său a fost ucis a fugit în Moldova și l-a slujit cu credință pe domnitorul Mihai Racoviță, care l-a făcut răzeș și i-a dăruit o moșie.
Todoran s-a întors însă în Transilvania, unde a fost băgat la închisoare pentru dezertare. Din cauza vârstei foarte înaintate, a fost însă eliberat, așa că s-a înscris în regimentele de grăniceri. Erau vremurile cumplite ale persecuției lui Bucow împotriva românilor ortodocși. Moș Tănase n-a vrut însă să se lepede de credința strămoșilor săi. Se spune că ar fi refuzat ca fiul său, care era pe moarte, să primească ultima împărtășanie de la un preot greco-catolic. Dar nu pentru asta a fost osândit la moarte, ci pentru răzmerița de la Salva.
Pe 10 mai 1763, două regimente grănicerești românești și opt companii de dragoni urmau să depună jurământul de credință față de împărăteasa Maria Tereza pe platoul de la Mocirlă, pe drumul dintre Năsăud și Salva. De față erau generalul Nicolaus Adolf baron de Bucow (general-comandant al Transilvaniei şi președinte al guvernului acestei provincii) și episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron. Numai că, după citirea jurământului militar, o cătană simplă a ieșit în fața trupelor. Istoria a reținut vorbele lui Moș Tănase Todoran (despre care se spune că trecuse binișor de 100 de ani în momentul acela): „De doi ani suntem cătane, adică grăniceri şi carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi. Ne-au înscris iobagi, dăm dare, facem slujbe împărăteşti, copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca şi sfânta lege să ni-o ciufulească tisturile. Jos cu armele! Alungaţi păgânii dintre hotarele noastre! Auziţi, creştini; numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă unde-s întărite drepturile noastre. Până atunci, nu, odată cu capul! Ce dă gubernia şi cancelaria din Beciu e nimica, îs minciuni goale de azi până mâine!”.
La îndemnul moșului, cruntele cătane negre, de dârzenia cărora avea să se convingă peste ani și Napoleon, au aruncat armele și au refuzat să depună jurământul. Încercările de a-i potoli pe români au eșuat. O comisie a armatei a fost trimisă la Salva să cerceteze rebeliunea. După șase luni, imperialii au făcut “dreptate”, în felul lor. 16 grăniceri, în frunte cu moș Tănase, au fost condamnați la moarte. Sentința a fost adusă la îndeplinire pe 12 noiembrie 1763, chiar în locul unde avusese loc revolta. 12 grăniceri au fost grațiați, pedeapsa fiindu-le comutată. Mai precis, au fost obligați să treacă de douăzeci de ori printre două rânduri de soldați înarmați cu vergi. În urma torturii câțiva dintre grațiați au murit. Alte trei cătane răzvrătite (Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra și Vasile Oichi din Telciu) au fost spânzurate. Lui Moș Tănase, însă, imperialii i-au pregătit o tortură cumplită- tragerea pe roată de sus în jos, ca să știe toți românii la ce milă se pot aștepta din partea străinilor. Ca în întunecatele vremuri ale Imperiului Habsburgic și ale Bicefalului imperiu Austro-Ungar, nici astăzi nu e rentabil să-ți iubești neamul și legea. Numai mijloacele de convingere s-au schimbat. Răzvrătiții nu mai sunt trași pe roată, ci ostracizați și puși la stâlpul infamiei. Cât îi privește pe renegați, ei mai primesc și acum onoruri, slujbe grase și arginți.
Recomandările noastre
