Surpriză la Washington: Rusia l-a vizat pe Trump din timp, pentru a-l finanța contra avantaje politice
- Iulian Chifu
- 12 decembrie 2018, 00:00
Anchetele Consilierului special Robert Mueller au ajuns săptămâna trecută la Donald Trump. Dar dacă Președintele Trump este menționat implicit și explicit în ultimele rechizitorii, probele privind interferența Rusiei și premeditarea de a ajunge la Donald Trump și campania sa și de a-l plăti și sprijini ca să devină Președinte contra unor avantaje politice au apărut abia acum public și arată că a fost vorba de contacte începute în noiembrie 2015, mult înainte ca acesta să aibă perspective reale la nominalizarea Republicană și cu 7 luni înainte de a fi nominalizat.
În premieră, apropiații lui Donald Trump vorbesc despre faptul că Președintele SUA a realizat că ancheta a ajuns direct la persoana sa, după ce a vizat un număr mare de persoane din echipa de campanie și din primele echipe de la Casa Albă. De altfel, însuși Donald Trump, obișnuit să ignore toate probele și argumentele ce nu duc la linia sa de gândire și la susținerile sale, vorbește pe Twittter despre faptul că nu ar fi probe pentru „impeachment”-ul său, fiind pentru prima oară când deschide singur subiectul perspectivei de suspendare de către Congres.
E încă prea devreme pentru această perspectivă , dar încăpățânarea cu care Consiliul Special Robert Mueller III își urmează ancheta și rezultatele palpabile și condamnările ce urmează în cursul săptămânii viitoare sunt de prost augur pentru Președinte. Mai mult, după ce a obținut colaborarea a numeroase surse din echipa lui Donald Trump, lucrurile s-au decantat extrem de mult. Mai mult, Președintele riscă să intre în directă coliziune și sub o presiune nouă odată cu demiterea șefului administrației sale, generalul John Kelly, cu care a vorbit fostul șef al FBI, James Comey, și care ar putea și el să fie citat în curând ca martor. Comey este deja unul dintre principalii colaboratori cu ancheta și sursă a probelor pentru una dintre cele mai complicate acuzații directe împotriva lui Donald Trump, interferența în anchetă.
De altfel, două comisii ale Camerei Reprezentanților, Comisia Juridică și cea de control a Reformei Guvernului, l-au audiat pe Comey în spatele ușilor închise, urmând să dea publicității și transcriptul cu depoziția sa. Doar că participanții au spus că fostul șef al FBI nu a fost autorizat de Anchetă să răspundă la întrebările directe ce țin de partea clasificată a investigației lui Mueller. Tot investigația lui Robert Mueller III a fost cea care a identificat, în etapa anterioară, ingerința în alegerile americane și a solicitat punerea sub interdicție a ofițerilor GRU responsabili pentru această acțiune. Din nou, prin ordin al Curții și cu probele prezente.
Președintele are multiple vulne rabilități și prin menționarea sa în cazul trimiterii în judecată a lui Paul Manafort și Michael Cohen pentru contactele campaniei sale cu administrația, reprezentanții, trimișii guvernului rus și serviciilor de informații ruse, inclusiv în ceea ce privește construcția Trump Tower din Moscova, care era și o sursă de venituri rusești pentru Organizația Trump. Se adaugă acuzația adusă lui Cohen de plăți ilegale din fonduri de campanie pentru cele două aventuri ale lui Trump cunoscute public, acolo unde „Persoana 1” a dirijat plățile, cu referire directă la Trump.
Donald Trump era în cunoștință de cauză, mult mai mult decât a declarat, privind relațiile echipei sale de campanie cu oficialii ruși, inclusiv atunci când a fost vorba despre afaceri, plăți, avantaje și atunci când a fost vorba despre coordonarea cu Guvernul rus în campanie. Faptul că ambii apropiați ai săi, fostul șef al campaniei și avocatul său personal, au încălcat acordul cu Consilierul special Mueller, pe care l-au mințit și după ce au făcut acordul de a pleda vinovat, în beneficiul lui Trump, nu-l scutește de probleme diminuându-le credibilitatea, odată ce susținerile acestora se suprapun cu alte elemente de probatoriu.
Nu trebuie uitat aici nici Michael Flynn, fostul consilier pe Securitate națională și înalt oficial în campanie, care a colaborat de asemenea cu Consilierul Special și e un alt principal furnizor de date și fapte împotriva lui Trump. Rezultatul se anunță mai puțin plăcut, în ciuda presiunilor președintelui care dorește încetarea anchetei, și a presiunilor făcute prin procurorul general interimar care amenința cu demiterea lui Mueller respectiv cu tăierea fondurilor anchetei. Lucrurile merg neabătut înainte, ba apar și alte investigații ale diferitelor procuraturi ce-i vizează pe cei doi și amenință să-i atrunce după gratii, pe Cohen între 4 și 5 ani, cu o mică reducere pentru colaborarea cu Mueller, pe Manafort pentru 10 ani.
Susținerile actuale ale apărării președintelui Trump vizează faptul că nu știa despre aceste contacte cu oficiali ruși ale membrilor campaniei sale - or ultimele rechizitorii ale lui Mueller notează că știa multe din cele discutate, inclusiv prin contacte ale echipei sale cu cei în cauză după momentul acuzării lor - că nu știa de plățile către prostituată și playmate, că cei doi mint, sperând să scape de închisoare, că Trump Tower nu s-a mai construit, că nu a interferat în anchetă când l-a concediat pe Comey, pe care l-a apreciat la începutul mandatului său.
Nu știm cât de departe va merge investigația, dar nori negri se acumulează deasupra lui Trump. Se spune că, până la această oră, Președintele a răspuns doar în scris la unele întrebări, fără a fi convocat și audiat de către Mueller direct. Despre fiul său și ginerele său, care au fost audiați, e deja lucru cunoscut. Zvonurile de oprire sau subminare a anchetei sunt negate de către Republicanii din Congres, în timp ce despre perspectiva grațierii celor doi colaboratori sau chiar a sa personal, Trump a făcut referire dar, spune Președintele SUA, doar la nivel de glume. Oricum, până la alegerile din 2020, Donald Trump va avea o problemă majoră odată cu intrarea în mandat a nou aleșilor congressmani și senatori și noua majoritate democrată în Camera Reprezentanților.