Timișoara. Capăt de linie de Peca Ștefan, prima premieră din stagiune la TNTm

Timișoara. Capăt de linie de Peca Ștefan, prima premieră din stagiune la TNTm

Acum 29 de ani, în 16 decembrie, Naționalul timișorean deschidea porțile pentru ca Revoluția română să-și facă auzită vocea din locul care s-a numit de atunci „balconul Revoluției”. În aceste zile, Teatrul Național deschide porțile publicului său spre spațiul de întâlnire cu istoria, dar și cu sine însuși. În acest context major, sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara, are loc prima premieră a stagiunii 2018-2019: Timișoara. Capăt de linie de Peca Ștefan.

”Spectacolul  Timișoara. Capăt de linie cercetează istoria de ieri, de azi (și de mâine) a Timișoarei și o repovestește cu tot atât de mult umor. Într-un amețitor joc al imaginației, provocând în egală măsură simțurile și intelectul, spectacolul desenează pe harta Timișoarei – la propriu – cărări aparent inaccesibile între oameni, și își provoacă publicul să descopere în momentul nodal al poveștii de un secol pe care Anul Centenar își dorește să o spună, acea țesătură de vieți și destine care formează ceea ce numim (dincolo de spațiu și de  timp) „oraș”, „țară”, și, până la urmă, „istorie””, arată Codruța Popov, consultantul artictic al instituției.

Timișoara. Capăt de linie închide seria de spectacole dezvoltate în ultimii 10 ani de tandemul format din dramaturgul Peca Ștefan și regizoarea Ana Mărgineanu sub titlul „Despre România numai de bine”. De asemenea, pentru că, așa cum spunea autorul, Timișoara este locul în care duc toate drumurile, spectacolul va fi însoțit de o expoziție care documentează prin imagini harta compusă din spectacolele realizate de Peca Ștefan și Ana Mărgineanu în deceniul premergător Anului Centenar în orașe din toate cele patru mari provincii românești: Baia Mare, Piatra Neamț, Târgoviște și Sfântu Gheorghe. Expoziția va fi lansată duminică, 16 decembrie, în foaierul Sălii 2, ca preambul al premierei spectacolului și va putea fi vizitată până la finalul lunii ianuarie. Echipa pe care o reunește regizoarea Ana Mărgineanu în acest proiect este formată din scenograful Tudor Prodan, coregrafa Silvia Călin, video-designerul Cinty Ionescu și light designerul Lucian Moga. Distribuția îi reunește pe actorii Matei Chioariu, Alina Chelba, Alina Ilea, Jasmina Mitrici, Mirela Puia, Flavius Retea (care semnează și muzica spectacolului) și Cătălin Ursu. Prima reprezentație va fi urmată de premiera oficială a spectacolului, programată duminică, 16 decembrie și de o nouă reprezentație, luni, 17 decembrie, în aceeași locație și la aceeași oră.  Spectacolul Timișoara. Capăt de linie face parte din proiectul Teatrului Național din Timișoara Despre România numai de bine, finanțat prin Programul Centenar al Ministerului Culturii și Identității Naționale. Biletele pot fi achiziționate la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți – duminică, orele 11-19) sau online, pe www.tntimisoara.com.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News