PROBLEME IMENSE pentru Bulgaria. SCEPTICISM cu privire la aderarea la SCHENGEN

PROBLEME IMENSE pentru Bulgaria. SCEPTICISM cu privire la aderarea la SCHENGEN

Bulgaria are probleme imense cu privire la aderarea sa la spațiul Schengen, mutare ce este programată pentru anul următor.

Ambasada Germaniei la București nu confirmă optimismul liderului grupului parlamentar al PPE din parlamentul European, Manfred Weber, în privința aderării Bulgariei la Schengen în 2019. Berlinul este deschis unei aderări în două etape, atât pentru România, cât și pentru Bulgaria, cu condiția ca cele două țări să își continue reforma, anunță ambasada.

Întrebată de Realitatea.net dacă există un consens privind aderarea Bulgariei, ambasada Germaniei la București subliniază că nu are cunoștință despre astfel de intenții și că o astfel de perspectivă este posibilă pentru ambele țări, dar doar dacă ele își continuă reforma.

„Va multumim pentru solicitarea referitoare la declaratia recenta a membrului Parlamentului European, domnul Manfred Weber, si va raspundem dupa cum urmeaza:

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel de intentii nu ne sunt cunoscute. In general, suntem deschisi ca, in cadrul unui dialog privind aderarea României si Bulgariei la spatiul Schengen, sa discutam despre perspectiva unui model in etape, in care primul pas ar putea fi renuntarea la controalele granitelor aeriene. Acest subiect este important pentru noi si ramane in continuare pe agenda. In acest sens, este indispensabil ca ambele guverne – cel român si cel bulgar – sa-si mentina eforturile de reforma”, a precizat ambasada Germaniei.