EVADAT periculos, cu poze pe Facebook. PRINS de TRUPELE SPECIALE ale Poliției Române. A amenințat că ÎȘI TAIE GÂTUL
- Petrisor Cana
- 4 decembrie 2018, 10:50
Căutat de pe 25 noiembrie, un evadat periculos a fost prins de trupele speciale ale Poliției Române. Acuzat de proxenetism în Italia și condamnat pentru furt în România, George Marian Măciucă a fost capturat într-o casă părăstă, din comuna Calopăr, județul Dolj. El fugise din Penitenciarul Pelendava, dar nu se sfia, în perioada în care era încarcerat, să posteze pe Facebook.
Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, au identificat şi prins, într-un imobil nelocuit din comuna Calopăr, bărbatul, de 36 de ani, din Moțăței, care, la data de 25 noiembrie, a evadat dintr-un penitenciar din Dolj.
Poliția Română transmite că ofițeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii stări de fapt, urmând ca la definitivarea acestora să fie făcute propunerile corespunzătoare unităţii de parchet competente.
La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a fost constituită o escortă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, cel în cauză urmând a fi încarcerat în Penitenciarul Craiova.
A amenințat că își taie gâtul în fața școlii
Bărbatul care a evadat din Penitenciarul Pelendava, unde ispășea o pedeapsă cu închisoare de trei ani pentru furt calificat are o activitate infracțională veche. George Marian Măciucă este cunoscut în Italia ca un proxenet periculos. În urmă cu cinci ani, pe 24 octombrie 2014, George Marian Măciucă devenea vedetă în presa din Italia după un episod tulburător petrecut chiar în fața unei școli, scrie ziaruldecraiova.ro. În dimineața acelei zile, o femeie de 27 de ani pe care Măciucă și concubina sa, de numai 18 ani la vremea respectivă, o obligau să se prostitueze în condiții înfiorătoare, reușise să fugă din casa în care era sechestrată. Presa italiană prezintă povestea Valentinei, victima care crezuse că vine la cules de struguri, dar ajunsese să fie obligată să se prostitueze. Când a reușit să scape, aceasta a cerut ajutorul unor trecători și a anunțat poliția. După ce a povestit prin ce era obligată să treacă, carabinierii au mers la adresa unde femeia fusese sechestrată.
În momentul în care și-au dat seama că o să fie prinși, Măciucă și iubita sau au încercat să îi atace pe polițiști. Concubina lui a fost cea care i-a lovit pe polițiștii care încercau să o imobilizeze, timp în care proxenetul doljean încerca să se facă nevăzut.
„Alte patrule ale comisariatului, sosite în ajutor, l-au interceptat imediat pe fugar. Bărbatul, însă, văzându-se prins la înghesuială, a scos un cuțit din oțel și a început să-l vânture prin fața polițiștilor, urlând că dacă se vor apropia își va tăia gâtul. Așadar, scena ce s-a prezentat în fața elevilor, care în acel moment erau însoțiți la școală de părinți, a fost teribilă. Între timp, cu cât se strângea mai tare cercul, cu atât românul continua să înjure,rănindu-se în mod repetat la antebrațul stâng, provocându-și o rană, suturată ulterior cu circa zece puncte.”, s-a scris în presă la vremea respectivă.
În timp ce era încătușat, proxenetul amenința că o să scape de închisoare și o să îi dea foc victimei sale, în semn de răzbunare.
Deși la momentul respectiv a fost cercetat și condamnat pentru proxenetism, George Măciucă a reușit să scape de închisoarea din Italia și s-a întors în România, aici unde a dat o spargere care i-a adus o condamnare pentru furt calificat.