Dintre toate notele caracteristice ale Marii Uniri se cuvine a remarca Înfăptuirea. Înaintașii noștri au înfăptuit ceva și ne-au lăsat drept moștenire această înfăptuire. Dacă la Alba Iulia s-ar fi desfășurat un concert sau un simpozion sau chiar o Paradă militară, pînă la noi n-ar fi ajuns din acest moment decît consemnarea în presă. Și cum – vorba lui Bucșan din Ultima oră a lui Mihail Sebastian - un ziar moare a doua zi, odată cu ziarele care au scris despre manifestări ar fi murit și manifestațiile Fie și în cinstea Înfăptuirii ar fi trebuit ca sărbătorirea Centenarului să fie dominată de Înfăptuiri. De semne lăsate în real care să dăinuie pentru generațiile viitoare.

Sărbătorirea Centenarului reprezintă un moment istoric pentru România. Și ca în cazul oricărui moment istoric, cei care l-au trăit ar trebui să aibă cu ce să se laude în fața posterității cu ceea s-a înfăptuit în acest moment. Astfel însă cînd vor aniversa 10 ani - să-i zicem - de la momentul istoric al Centenarului Marii Uniri să putem arăta în realitate o Înfăptuire. Centenarul Marii Uniri s-a redus la o sută de șușe într-una singură. O șușă a fost și discursul de agitator de kolhoz al celui ce pretinde a fi președintele României, în realitate un simplu beneficiar al unor privilegii de lux, numitul Klaus Iohannis, în Parlament. Să ai prilejul, tu, Klaus Iohannis, să ții în Parlament un Discurs cu prilejul Centenarului și în loc să iscălești o capodoperă demnă de a rămîne în istoria Discursurilor care au marcat Istoria României, un Discurs pe care elevii din viitor să-l aibă în manuale ca exemplu de forță a anului 2018 de a se ridica la înălțimea unui moment istoric, să ataci coaliția de guvernare, și nici măcar creator, ci în stilul de clișee deja rumegate ale lui Mălin Bot sau Rareș Bogdan, să repeți măcănitor textele cu independența Justiției, trebuie să fii chiar mărunt, puchinos, așa cum te-au ales sergenții majori mesianici în 2014.

Printre puținele Înfăptuiri concrete, menite să rămînă, alături de Catedrala Mînturii Neamului, se numără și Cimitirul Militar Românesc de la Apșerosnk, ținutul Krasnodar, Federația Rusă.

Pînă în ziua istorică de 26 noiembrie 2018, cînd a avut loc ceremonia oficială, 88 din cei peste 30.000 de militari români căzuți în Caucaz în timpul Războiului din Est au zăcut în saci, după ce nemții i-au descoperit și i-au deshumat.

 Istoria Cimitirului de onoare de la Apșeronsk începe astfel cu nemții și nu cu românii.

În 2003 VDK ( Forumul german pentru îngrijirea mormintelor de război) a pornit o campanie de descoperire a cimitirelor de campanie ale nemților căzuți în Bătălia pentru Caucaz. Concomitent, prin intermediul Asociației Voennîie Memorialî, s-a obținut de la autoritățile locale un teren într-o pădurice aflată la șapte kilometri de Apșeronsk.

Aici, în 2008, a avut loc Ceremonia de inau gurare a Cimitirului nemțesc. Până în prezent au fost reînhumați 30000 de militari nemți din cei 60000 căzuți în luptele din Cuban. Tot în cadrul terenului pus la dispoziție de autorități, slovacii au inaugurat și ei un cimitir. La Apșeronsk a fost un lagăr sovietic de prizonieri. Militarii unguri morți în lagăr au fost înhumați în hotarele Cimitirului nemțesc.

În Caucaz, unitățile românești au luptat sub comanda germană. Era de așteptat ca militarii români căzuți în luptă să fie înmormîntați alături de militarii nemți. Potrivit regulilor VDK, dacă se descoperă și oseminte ale militarilor aparținînd unei armate aliate, acestea sunt deshumate.

Așa s-au strîns de către nemți 88 de oseminte ale românilor, Ambasadorul Vasile Soare, în relații excelente cu VDK, s-a sesizat, și în 2016 a fost în zona Apșeronsk. Așa a încolțit ideea inaugurării unui Cimitir dedicat militarilor români căzuți în Caucaz. Tot ca urmare a energiei depuse de Vasile Soare, am obținut un teren între cimitirul slovac și cel nemțesc. O suprafață de 800 de metri pătrați, 40 m lungime , 19,8 metri lățime. Voeniîe Memorialî, cu care ONCE are o înțelegere anterioară, a comandat firmei de cimitire militare și monumente (rusești, evident) cu care colaborează de mai mulți ani, amenajarea cimitirului. Un ditamai dealul a fost excavat și pe locul rămas s-a amenajat cimitirul românesc. S-a acționat în viteză, astfel că începute în septembrie 2018, lucrările erau gata la 20 noiembrie 2018. Ceremonia oficială de inaugurare a avut drept punct central înhumarea celor 88 de sicrie. Sunt militari români căzuți în diferite locuri din Caucaz, unde s-au dus lupte în 1942- 1943. Cimitirul e ocrotit de un gard metalic de 220 m. Crucea de granit are 3 metri înălțime. Pe placa de la baza crucii scrie: „In memoriam militarilor români căzuți în luptă în zona Kuban”. De o parte și de alta a Crucii de beton au fost așezate patru plăci comemorative, cu numele localităților de unde au fost aduse osemintele. La intrare, o plăcuță consemnează în rusă și română „Cimitirul militarilor români Apșeronsk”.

Apșeronsk e la peste 1000 de kilometri de București, în linie dreaptă, trecînd peste Marea Neagră. Practic, de partea opusă litoralului românesc al Mării Negre. Acolo, la o mie de kilometri de țară, alături de cimitirul nemțesc și cimitirul slovac, se află cimitirul românesc.

Dacă vreun rus sau vreun străin ajunge pe acolo, va da cu ochii de Crucea cimitirului românesc și va citi pe plăcuța de la intrare că acolo își dorm somnul veșnic militari români.

Și dacă va ajunge vreun român va fi mîndru că în 2018, de Centenarul Marii Uniri, la o mie de kilometri de țară, în Cuban, pe unde e greu de presupus că trec zilnic români, grație rîvnei unui grup de români care pun mai presus de toate Fapta, s-a pus în realități un semn al românismului.

E o înfăptuire, nu-i așa?

Una care va rămîne acolo la o mie de kilometri de țară.

N.B. După cum era de așteptat, Ceremonia n-a fost onorată de Administrația prezidențială și de Guvernul României.

Dintre instituții, pe lîngă ONCE, au fost prezente Ministerul de Interne și Senatul României.

Că administrația prezidențială n-a catadicsit să trimită un reprezentant la Ceremonie, care să depună o coroană de flori în numele Președintelui, Comandantul Suprem al Armatei, e de înțeles. Klaus Iohannis e marioneta Birocraților de la Bruxelles și nu președintele României.

Aparent e de neînțeles de ce n-a trimis și Guvernul PSD- ALDE un reprezentant, în condițiile în care liderii PSD și ALDE sînt toată ziua cu trecutul de luptă românesc în gură. Dacă ne gîndim însă că premier e Viorica Dîncilă, e de înțeles. Viorica Dăncilă n-a ajuns cu alfabetizarea la litera C, de la Cimitir.