Sfidare din partea Maternității Giulești: ”nici Doamne-Doamne nu ar putea să răspundă”

Sfidare din partea Maternității Giulești: ”nici Doamne-Doamne nu ar putea să răspundă”

În contextul în care Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că Maternitatea Giulești va fi închisă, după ce un control a descoperit că mai mulți angajați au stafilococ auriu, purtătorul de cuvânt al spitalului a declarat că ”nici Doamne Doamne nu ar putea să răspundă”, să găsească o explicaţie pentru infecţiile cu stafilococ auriu depistate în instituţie.

Doru Pană, purtătorul de cuvânt al Maternității Giulești, a declarat că părinții bebelușilor depistați cu stafilococ ar trebui fie atenți cu datul în judecată, căci astfel tot personalul va pleca în străinătate. ”După 6 noiembrie, când am fost anunţaţi de către DPS că au fost cazuri, s-au recolat probe imediat şi la mijlocul lunii noiembrie au ieşit analizele şi cei care au fost depistaţi au fost înştiinţaţi să ia tratament, chiar dacă sunt purtători sănătoşi, chiar dacă practic tratamentul este degeaba. Nu poţi să iei deciza să opreşti internările când nu ai probe clare, dovezi clare că s-a întâmplat pe secţia resepctivă. Toţi suspicionăm că secţia de neonatologie a fost transmiterea. Atât timp când nu avem probe clare, cât nu avem dovezi, nu poţi să scoţi omul de la locul de muncă, pentru că te poate da în judecată, nu poţi să închizi secţia pentru că intri în alte probleme tehnice şi administrative, legale. Ai o peripadă de timp în care eşti legat de mâini şi de picioare, nu poţi decât să aştepţi, să speri şi să te rogi”, a mai spus Doru Pană. Pe lângă acestea, purtătorul de cuvânt susține că părinţii trebuie să-şi caute dreptatea doar în clipa în care există ceva clar, când au dovadă certă.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News