Caracterul nedeterminist al astrologiei și teoria haosului. Horoscop

Caracterul nedeterminist al astrologiei și teoria haosului. Horoscop

Horoscop Iată, în Sistemul Solar, toate planetele se învârtesc pe orbita lor de la Est către Vest, este mişcarea generală a galaxiei. Toate planetele? Cute, but wrong! Venus şi Uranus se învârtesc de la Vest către Est! De ce? Numai Bunul Dumnezeu ştie, exclamă Carl Sagan, ateu convins!

28 noiembrie

 

Horoscop Pe 28 noiembrie s-au născut Stefan Zweig, Claude Levi-Strauss, Friedrich Engels, Alberto Moravia, Mariana Nicolesco, Colea Răutu, Cornel Regman, Jean Bart, Traian T. Coşovei, Corneliu Vadim Tudor.

 

Horoscop Nimic foarte important în calendarul creștin-ortodox, doar Sfinții Ștefan cel Nou și Irinarh, dar în "kalendar" începe o perioadă foarte importantă în viaţa dacilor.

Undeva în interiorul inimii poporului rămâne mereu viu focul Lupilor de Foc, al Filipilor, sau Martinilor, pentru că astăzi, în ziua corespunzătoare lui 28 noiembrie, în șapte grade în Săgetător, zi mistică şi ciudată, avea loc Sfatul Lupilor de Foc, după focul mare în jurul căruia se strângeau. Aşa se chema! Era ședința anuală de guvern a geto-dacilor, pentru că cine zice lup, dac zice!

S-au strâns mai multe întrebări ale domniilor voastre, la care nu am răspuns, sau am răspuns pațial. O să încerc să răspund acum, de fapt reiau ceea ce am mai scris, dar repetiția este mama învățăturii, nimeni nu este obligat să-mi citească toate horoscoapele!   

Teoria haosului – sună ameninţător, chiar satanic, nu-i aşa? Nu este nici măcar anarhia totală a Universului! Sau moartea lui termică, după legile termodinamicii. De fapt, este departe de aşa ceva! Teoria haosului a apărut prin anii 60’ ca urmare a teoriei relativităţii (1905), dar şi a mecanicii cuantice a lui Max Planck şi a teoriei nedeterminării, principiul incertitudinii, al lui Werner Heisenberg. Bun, să nu-mi pomeniţi de sadicul de Schrödinger! Cum şi-a permis să bage o pisicuţă într-o cutie?! Şi apoi să spună că era atât vie, cât şi moartă?  Ei, glumeam şi eu, dar este evident că austriacul putea să găsescă alt exemplu, fără pisici, teorie care să nu fie cu pisicuțe vii-moarte băgate în cutia lui Schrödinger!

 

Teoria haosului este, spus foarte simplist, vulgarizat la mazimum, „efectul fluturelui”. O bătaie din aripi a unui fluture din Amazon poate provoca un urgan în Atlantic! Aţi văzut „The Sound of Thunder”, un film SF, mai vechi? Mai bună ilustrare artistică a teoriei haosului nu există!

 

Teoria haosului enunţă că lucrurile, fiinţele, Universul, Pluriversul nu sunt fixe, nu sunt eterne, nu se comportă mereu la fel, legile şi constantele universale sunt în continuă schimbare, aparent haotic. Dar că există o legătură ascunsă între orice. Edward Lorenz, tatăl teoriei, spunea în anul 1960:  "Un fenomen care pare a se desfășura la întâmplare, are de fapt un element de regularitate ce ar putea fi descris matematic." Există o ordine ascunsă în orice fenomen, evoluție, aparent haotică a oricărui sistem dinamic complex.

 

Iată, în Sistemul Solar, toate planetele se învârtesc pe orbita lor de la Est către Vest, este mişcarea generală a galaxiei. Toate planetele? Cute, but wrong! Venus şi Uranus se învârtesc de la Vest către Est! De ce? Numai Bunul Dumnezeu ştie, exclamă Carl Sagan, ateu convins! Oamenii, astronomii, aceste maimuţe nechibzuite care doresc să aibă o explicaţie pentru tot şi toate, au spus că, probabil, cele două planete au fost lovite de corpuri cereşti care le-au schimbat direcţia de rotaţie. Cine a inventat explicaţia asta nu a fost un om de ştiinţă. Energia colosală care ar fi trebuit ca să se schimbe direcţia de rotaţie a unei planete, învingând inerţia gigantică, prin şoc mecanic direct, sau tangenţial, ar fi transformat respectiva planetă şi corpul invadator în vapori şi într-un milion de mici asteroizi.

 

Alt exemplu, care l-a făcut pe celebrul Newton să renunţe la cariera ştiinţifică. Luna. S-ar crede că prietena cea mai bună a Pământului, care ne urmează ca o căţeluşă răsfăţată, are o mişcare studiată şi stabilită. Nici pe departe! Nici astăzi, cu cele mai mari radiotelescoape şi cu gigantice computere nu s-au putut stabili mişcările Lunii, ca determinate şi previzibile. În mai toate temele astrale există erori de până la două-trei grade între poziția calculată și cea observată, a Lunii. De aceea eu fac observații astronomice, este absolut obligatoriu pentru cineva care vrea să înțeleagă ce se întâmplă. Și să facă horoscoape corecte, precise. Traiectoria cosmică a Lunii este aşa de complexă, că nimeni nu o poate predetermina şi nu este înţeleasă complet nici în ziua de astăzi, cu cele mai mari telescoape și cele mai performante computere.

 

În astrologie, aşa cum este acceptat de comunitatea de astăzi, vorbim de minimum: 12 semne zodiacale, de 12 case, de două luminarii şi de 8 planete. În total, 32 de variabile care interacţionează unele cu altele în cele mai variate şi complexe feluri! Fără a mai vorbi de ascendent și alți indicatori. Începeţi să realizaţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi de ce teoria haosului și a incertitudinii, se ilustrează şi prin astrologie!

 

Astrologia este nedeterministă, pentru că nu se pot lua în calcul toate variabilele care acţionează asupra unui nativ.

 

De exemplu, să luăm cazul unei persoane care solicită sfatul unui astrolog. Persoana respectivă, de obicei o femeie, se duce la cabinetul astrologului şi îi spune problema sa. Îi pune, de fapt, o întrebare. Astrologul, dacă este un profesionist şi nu un şarlatan, calculează tema astrală nativă, sau orară, după caz. Apoi o interpretează şi îi spune varianta sa de răspuns. Daca femeia întreabă dacă se potriveşte cu un bărbat, astrologul face DOUĂ teme astrale şi calculul de compatibilitate.

 

Cute, but wrong! Astrograma şi/sau interpretarea pot conţine bătaia din aripi a fluturelui, care să ducă la un răspuns greşit. Sigur, cu experienţa, cu vârsta, inteligenţa, cultura, știința şi respectabilitatea astrologului, şansele de inexactitate se reduc mult.

 

Dar, din punctul de vedere al teorie haosului, ar trebui făcute şi temele astrale ale părinţilor, ale fraţilor şi surorilor, ale prietenilor, ale ţării respective, continentului, ale preşedintelui în exerciţiu, ale primului iubit, ale învăţătorului şi a şoferului de taxiu care a adus-o pe nativă la cabinet! Şi încă multe, multe alte teme. Ar trebui făcute temele astrale alte tuturor factorilor care acţionează într-un fel, sau altul, asupra nativei respective!

 

Vă daţi seama, dragi lupi, padawani şi hobbiţi că aşa ceva nu se poate. Din cauza necunoşterii tuturor factorilor și al timpului care ar trebui pentru strângerea și prelucrarea datelor.

 

Dar cum se poate exprima caracterul nedeterminist al astrologiei? Prin cuvinte. După cum spunea Alfred Korzybski, fondatorul semanticii generale: “cuvântul căţel nu muşcă!” Aşa că nu o să se întâmple nimic grav dacă adăugăm astrologiei caracterul inceritudinii prin cuvintele poate, probabil, statistic, s-ar putea, este posibil, nu este exclus etc etc. Aceste cuvinte, locuţiuni, dacă vreţi să verificaţi, sunt folosite pe scară largă de astrologii din Occident şi cele două maluri ale Atlanticului. Sigur, de către cei serioşi, de cei care contează, autori de cărţi de referinţă şi cei care practică astrologia ştiinţifică, nu cine ştie ce superstiţii.

 

Nu, nu este o nouă şcoală în astrologie, ci redescoperirea astrologiei antice, cea de acum mii de ani, cea de după caracterul fatalist, determinist, obligatoriu, al astrologiei-religie de la sumerieni, akkadieni, caldeeni, babiloneni. Istoricii moderni ai astrologiei se bazează pe vechi descoperiri arheologice şi pe izvoarele antice, în care se spune că astrologia, împreună cu alte ştiinţe şi cu focul au fost aduse pământenilor de titani, care le furaseră de la zei, din Olimp. Vezi, de exemplu, Peter Whitfield, ”Astrology, a History”. Aceste informaţii pot duce la ipoteza că astrologia provine de la o civilzaţie extraterestră, sau de la una pământeană, anterioară nouă. Un fel de meteorologie socială, care oferea suport şi speranţă miliardelor de fiinţe gânditoare. O arcană motivațională. Astrologia poate să devină ceea ce a fost, probabil, o ştiinţă socială statistică, nicidecum exactă, precisă. Nicio știință socială nu este precisă, cum sunt matematica, sau fizica. Pentru că acum, în prezent, astrologia a găsit nivelul tehnologic necesar prin apariţia computerelor performante şi a comunicaţiilor globale.

 

Prietenii, cunoscuții, m-au întrebat mereu, de ce am ca pasiune astrologia? De ce nu timbrele, sau trenulețele electrice? Ba bine că nu, am colecțiile mele de timbre, trenulețe electrice și pipe de fumat. Dar, astrologia mi se pare importantă. Pentru oameni, pentru munca lor, sănătatea și banii lor, pentru iubirile și dușmăniile lor, pentru necazurile și bucuriile lor. Pentru viață.

 

Prima dată când am luat să citesc o carte de astrologie a fost acum 55 de ani, din rândul doi al bibliotecii lui tata. De fapt erau două cări, nu se vedeau, nu erau în primul rând. O carte din anul 1928, ”Les Directions en Astrologie” și una din anul 1938, ”A.B.C. de L’Astrologie”. Le am și acum în fața ochilor. Îmi amintesc ce interesante mi se păreau acum 55 de ani și cum zâmbesc acum, în prezent, față de simplitatea lor. Am învățat multe în 55 de ani, nu a trecut viața pe lângă mine.

 

Astrologia mi se pare importantă, ca un fragment dintr-un mare aparat, care nu știm chiar exact toate componentele și la ce servea.  Dar funcționează! Partea bună, mobilizatoare, motivantă, a astrologie m-a atras. De aceea am învățat-o și o practic. În marea aceasta de sfătuitori, care îți vor binele și banii, cum spunea o prietenă de la Academie, eu cred că astrologia este furnica modestă și muncitoare. Este vorbită de rău, de savanți și de clerici, este compromisă de greierii de la televizoare, dar ea, astrologia, strânge cu hărnicie sfaturi bune. Pentru că este o disciplină naturală, a fost acum șase mii de ani prima religie și prima știință. Prin astrologie putem descifra semnele pe care Dumnezeu le pune pe cer, după cum se spune în Geneză 1:14: ”Dumnezeu a zis: Să fie niște luminători în întindera cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niște semne  care să arate vremurile, zilele și anii.”

 

O să mai continui pe subiect, acum, dacă am luat-o pe drumul astrologiei, nu ştiu cine mă mai poate abate. Dacă aveţi o nelămurire, sau ceva de comentat, sau pur și simplu vreți să-mi scrieți, puteţi folosi cu încredere adresa mea de email dom.profesor@gmail.com. Numai acolo, pe forum se șterge tot, fie ca e de bine, sau de rău, nu știu de unde a apărut prostia asta cu forumul, înainte scriați pe marginea jurnalelor?

 

Cu speranţa că mâine este, absolut sigur şi fără nicio nedeterminare, o altă zi!

 

☼     ♂      ♀

 

BERBEC Treci printr-o perioadă de oboseală cronică, urmare eforturilor făcute. Sfatul stelelor e să-ţi oferi o pauză, „nu te îngriji de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale”. 28 noiembrie este o zi în care nativii din Berbec trebuie să lase pe altă dată ambiţiile profesionale şi încăpăţânările nemotivate. Este o vreme când umedă, când rece şi genul acesta de climă nu îţi prieşte. Cruţă-ţi forţele, nu intra la uzură nici fizică şi nici mentală. Eforturile pe care le faci, din ambiţie şi mândrie te sleiesc de putere şi te fac vulnerabil(ă).

 

TAUR Primeşti veşti, unele bune. Te bucuri pentru că o problemă care te obseda pare că se rezolvă, dar realizezi că depinde de altcineva, nu de tine. Pare o aprobare, sau o soluţie de drept. Nu te îndulci la proiecte noi, mai ales în domenii aiurea, elitiste sau foarte tehnologice, eventual de înaltă tehnologie, la care nu te pricepi, evident.  Este şi un aspect ilegal, sau juridic, în toată povestea asta, dar este pe termen lung şi nu este major. Sfaturile stelelor sunt să nu faci promisiuni şi să nu rişti nimic în această zi de miercuri, ziua lui Mercur, acum retrograd. Este doar o zi, trece repede.

 

 

GEMENI Ai nevoie de mai multă energie, de mai mult efort. Astăzi poţi să prevalezi printr-o mai bună organizare, dar şi prin odihnă suficientă.  Vitaminele şi sportul te pot ajuta, de asemenea. Nu te îndulci la proiecte noi, mai ales în domenii aiurea, elitiste sau foarte tehnologice, eventual de înaltă tehnologie. Este şi un aspect ilegal, sau juridic, în toată povestea asta, dar este pe termen lung şi nu este major. Sfaturile stelelor sunt să nu faci promisiuni şi să nu rişti nimic în această zi. Este doar o zi, trece. Este o zi din multele pe care o să le mai ai. Amână, dacă poţi! Limitează-te doar la activităţile curente, întâlneşte doar oameni cunoscuţi, eventual verificaţi şi/sau devotaţi şi care în mod logic nu pot să-ţi facă probleme prea mari. Poate te duci pe seară la sală...

RAC  Luna, patroana ta astrologică, te favorizează astăzi cu darul intuiţiei şi al inspiraţiei.  Dacă ai un prag de trecut, atunci astăzi poţi să ai succes, foloseşte-ţi imaginaţia!  Sunt doua probleme principale – spun Venus şi Marte – de care depind cursul zilei de astăzi. Cea de ordin masculin, Yang, de esenta dinamica, se poate rezolva favorabil in perioada următoare. Situatia de natura feminina, statica, Yin, lunară  nu are o perioada buna pentru dezvoltare. Cel puţin un raspuns pozitiv, cu siguranta. Mai sunt inca doua-trei situatii care evolueaza bine – poate nu chiar cum te asteptai, dar cu putin efort, reuşeşti. Daca vrei sa incepi ceva, orice, şi/sau sa provoci nişte deplasări de oameni si obiecte – cea mai buna zi este ziua de astazi.

LEU Domeniul sentimental e avantajat, în sensul unor trăiri, simţăminte noi, dar şi oameni şi locuri pe care nu le-ai mai văzut, poate prieteni vechi, colegi de şcoală, camarazi din trecut. Dispoziţia ta sufletească este dintre cele mai bune. Ai o mare dorinţă de a dărui şi chiar faci mici cadouri, aşa, fără motiv, sau cu motiv evident, ca se apropie sărbătorile de iarnă.  Nu fă confidenţe despre viaţa ta personală, despre proiectele tale de viitor, mai ales la serviciu sau la şcoală. Nu uita că ceea ce este important pentru tine, poate să nu fie interesant pentru cei din jur. Iar tu vrei să placi celor din jur! Cu toate că vremea şi vremurile te influenţează negativ şi treci printr-o perioadă mediocră, astăzi poți să te distrezi şi te simţi bine.

 

FECIOARĂ Astăzi trebuie să te descurci singur, iar dacă ai succes nu trebuie să împarţi laurii victotiei cu nimeni. Oricum, anturajul tău este foarte ocupat şi tensionat aşa că nu ai de ales. Lasă medicamentele şi remediile neprescrise deoparte şi mai ales continua căutare a adevărului „absolut” : tot nu ai ce face cu el, nici nu te eliberează, nici nu te face mai puternic, ci doar te doare. Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare. Poţi să primeşti o veste despre nişte realizări mici, dar care pot să te bucure mult. 

 

BALANŢĂ Trebuie să dai dovadă de calm şi tact ca să poţi rezolva o problemă, o situaţie, care pare dificilă. Nu te repezi, gândeşte-te bine, ia toţi factorii în consideraţie şi vei reuşi. De asemenea supravegheaza-ti regimul alimentar. Configuratia astrologică indica mai multe posibilitaţi sa ieşi din criza de timp in care te-ai bagat cu obisnuita ta comoditate şi dorinţă de a face lucrurile bine şi chiar perfecte!   Posibile schimbări şi veşti plăcute. Fii la obiect în ceea ce vrei sa spui. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce.

 

SCORPION De obicei eşti direct şi chiar cinic. Astăzi ai înclinaţia să fabulezi inutil şi să înfloreşti lucrurile. Revino la datele de bază, lasă imaginaţia pe altă dată, sunt chestiuni serioase.  Planetele şi indicatorii astrologici iţi sunt favorabili. Astăzi poţi reuşi ceva mai bine în activităţi legate de mărfuri şi bunuri de consum. Foloseste-ţi cu isteţime resursele pe care le ai şi nu împrumuta bani. Atenţie la deciziile importante, mai ales la asocierea cu noi parteneri, atât în afaceri cât şi în dragoste. Nu lua bârfele şi zvonurile în serios.  Lucrurile devin mai serioase, ascultă cu atenţie, descifrează sensul ascuns al lucurilor.  

 

SĂGETĂTOR Proiectele tale pot să prindă contur, aspectele astrologice sunt favorabile. Nu chiar aşa cum ţi-ai dori, nimic şi nimeni nu este perfect, dar totul pare că se sfârşeşte cu un happy-end.  Fi selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen foarte lung. Pe de alta parte nu exagera cu analiza si sinteza. Cel mai adese lucrurile sunt dezarmant de simple. Sanatatea este bună, eşti usor obosit sau obosită şi începi să-ţi pui unele întrebări şi nici nu prea ai mult chef de efort. Aşa că un somn bun şi cu visuri frumoase poate deveni programul tău politic.

 

CAPRICORN Exprimă-te clar, propriu, exact, aşa poți da impresia de competenţă şi profesionalism. Aspecte favorabile deciziilor, la muncă. De asemenea o zi relaxantă, plăcută ba chiar interesantă! Nu rata ocaziile din cauza comodităţii sau a suspiciunii caracteristice zodiei.  Trebuie să ai încredere în promisiuni, dar nu te implica total. Nici nu poţi, nu te lasă caracterul. Şi bine faci! Unele surprize plăcute, dar până la urmă previzibile – din partea copiilor sau a fraţilor mai mici. Sau a animăluţelor de companie! Cheltuielile şi veniturile sunt dezechilibrate in bugetul tau personal – in perioada zilei de astăzi cam arunci cu banii, dar acum, că ţi-am atras atenţia, poate devii mai temperat!

 

VĂRSĂTOR Vine Centenarul, apoi decembrie, vine Crăciunul! E momentul să planifici concediul şi să faci rezervări din timp. La serviciu nu te lăsa atras în probleme mărunte care obosesc, dar nu produc nimic concret. Trebuie să ţii seama de sfatul dezinteresat al stelelor care favorizează propria ta zodie şi ocupă-te mai mult de propriile interese. Cruţă-te de eforturi mari. După excesul de comunicare speculativă, din zilele trecute, te retragi treptat astăzi în cochilia confortabilă a lipsei verbului. Poate pentru că eşti martor la unele evenimente mai puţin plăcute pe care nu poţi să le controlezi. Aşa că te poţi refugia în viitor făcând planuri de Crăciun!

 

PEŞTI Trebuie să ai mai mult discernământ. Nu te mai lăsa minţit de ştirile negative, care au scop doar să-ţi controleze viaţa. Azi dă curs la ce este bine pentru tine, pentru familie şi prieteni. Perioadele tulburi, cu grad înalt de nedeterminare şi cu o puternică componentă de haos, te-au avantajat întotdeauna. În astfel de situaţii tu prevalezi prin aplicarea practică şi pragmatică a analizei reci şi pertinente care te caracterizează. Doar eşti semn de apă! Adică, ca orice peşte adevărat poţi să „pescuieşti” în ape tulburi. Schimbările bruşte şi perioadele de incertitudine si anxietate, adica crizele, îţi sunt favorabile pentru ca te motivează şi îţi permite să-ţi pui la bătaie capacităţile tale de analiză şi sinteză.

 

horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  hororscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop  horoscop