Ghioroc. Comuna din Arad care întâmpină Centenarul prin muncă. Localnicii nu vor statui. Vor înfiinţa, în schimb, săptămâna viitoare, o pădure cu 1918 stejari

Ghioroc. Comuna din Arad care întâmpină Centenarul prin muncă. Localnicii nu vor statui. Vor înfiinţa, în schimb, săptămâna viitoare, o pădure cu 1918 stejari

Localnicii din comuna arădeană Ghioroc au decis că, de Centenar, ei nu vor dezveli nici statui, nu vor avea nici festivităţi. Ci vor merge la muncă. Adică vor planta 1918 stejari pe un teren pus la dispoziţie de Primăria locală.

Ideea a pornit de la profesorii şi elevii Liceului Tehnologic Vasile Juncu din localitate, după care s+a extins şi la restul comunităţii. Primarul Corneliu+Pop Morodan şi+a dat imediat acceptul. La fel şi Consiliul Local, scrie portalul www.aradon.ro.

Ca atare, prima fază a fost deja executată zilele trecute. Anume pe terenul cunoscut drept Balta Mică, dinpsre Sâmbăteni, la intrarea în Ghioroc, unde pe vremuri a fost o groapă de gunoi, a venit acum un utilaj şi a nivelat pământul.

Specia aleasă pentru plantare e stejarul roşu. S+a luat legătura cu Ocolul Silvic de la Târnova, în apropiere, iar cei de acolo au zis că vor da gratis cei 1918 puieţi de stejar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deci nu va costa nimic întreaga acţiune. Doar un pic de efort din partea oamenilor. Aceştia vor ieşi săptămâna viitoare la treabă, în aşa fel încât puieţii să fie deja la locul lor pe 1 decembrie.

„Vrem să lăsăm în urmă un loc verde, plin de viață, nu un monument rece. Pe lângă impactul de mediu pe care îl va aduce plantarea pădurii, vom aduce recunoștință celor ce au participat la înfăptuirea Marii Uniri și vom lăsa viitoarelor generații un simbol din 2018 al celebrării Centenarului Marii Uniri”, a spus primarul Corneliu Popi-Morodan.