Fenomene aparent fără explicaţie sau întâmplări care îţi fac inima să stea-n loc au ţesut poveşti cu iz de paranormal în jurul unor clădiri importante din Capitală.

Fantomele unor copii orfani, ţinuţi nemâncaţi până la epuizare într-o casă din Centrul Vechi, cărora şi în ziua de azi li se aud strigătele ascuţite după miezul nopţii fac să-ți înghețe sîngele în vene. Acestea sunt poveşti pe care nu mulţi ar avea curaj să le asculte.

Bucureştiul are o adevărată colecție de case bântuite, legende urbane cu fantome şi demoni.  Într-unul dintre imobile și-a găsit sfârșitul Mihai Eminescu, potrivit cancan.ro

Foișorul de Foc

Unul dintre cele mai cunoscute locuri „bântuite” din Capitală este Foişorul Sinucigaşei sau Foişorul de Foc. Clădirea din inima Bucureştiului este învăluită în mister, iar legendele urbane spun că aici s-ar petrece lucruri extrem de stranii. Mai multe persoane au susţinut de-a lungul timpului că aici, în fiecare zi de 9, exact cu o jumătate de oră înainte de miezul nopţii se văd prin geamurile monumentului istoric lumini stranii.

O altă legendă legată de Foişorul de Foc este cea a unei femei, care era convinsă că soţul ei, pompier fiind, o înşela chiar în clădire cu o spălătoreasă. Astfel că ea a venit să-şi prindă soţul în fapt, dar din nefericire a căzut de la etajul doi şi şi-a rupt gâtul. Legenda spune că, de atunci, femeia bântuie Foişorul ca să găsească dovada infidelităţii soţului.

Pe clădirea din Strada Plantelor, nr. 9, există o placă de marmură pe care stă scris: ”În acest loc s-a aflat Sanatoriul Caritatea, unde a încetat din viață, la 16 iunie 1889, marele poet român Mihai Eminescu.”

Imobilul nu mai este de mult sanatoriu, iar ceea ce se vede acum aici nu este casa în care Eminescu și-a petrecut ultimele zile din viață. Sanatoriul Caritatea a fost dărâmat și pe locul sau s-a ridicat în perioadă interbelică un imobil cu etaj.

Cauza morții lui Mihai Eminescu rămâne un mister și există teorii care spun că ar fi fost otrăvit, asasinat. Diagnosticul pe care îl cunoaște toată lumea este de „sifilis”. Însă, se pare că adevărată cauza a morții a fost tratamentul cu mercur și morfină la care a fost supus, un tratament despre care se spune că l-ar fi făcut să-și piardă și mai mult mințile.

România nu exista încă pe hartă când, la 19 martie 1851, domnitorul Barbu Ştirbey hotăra înfiinţarea, în Bucureşti, a „Pensionatului Domnesc de Fete”, devenit Şcoala Centrală de Fete. Într-adevăr, şcoala, pe care o găsim astăzi pe Strada Icoanei, în cartierul cu acelaşi nume, se numără printre cele mai vechi şcoli din Bucureşti. Prestigiul şcolii era dat de faptul că îi urmau cursurile fiicele marilor demnitari sau boieri ai ţării, elita acelor vremuri.

Spre sfârşitul secolului însă, şcoala avea să dobândească un alt titlu de nobleţe care îi va marca durabil destinul: construcţia noului sediu de către arhitectul Ion Mincu. Legenda spune însă că, atât în clădirea cu arhitectură istorică, cât şi în frumoasă curte interioară, au fost auzite, de-a lungul timpului, sunete stranii, au fost simţite adieri reci şi mirosuri fetide, au fost văzute obiecte levitând, uşi şi ferestre care se închid şi se deschid fără vreo intervenţie umană

Casa Mântuleasa nr. 33. Strada sângelui negru

Aşezată într-o zona aparent liniştită, casa din Str. Mântuleasa ar fi bântuită de trei demoni, dar şi de o fantomă. Unii spun că ar fi chiar fantoma lui Mircea Eliade, alţii spun că fantoma l-a inspirat pe savantul român să scrie seria de nuvele fantastice, precum „Domnişoara Cristina”. E supranumită Casa Sângelui Negru. Vecinii spun că noaptea se aude un susur suspect dinspre poartă de la intrare şi, uneori, dimineaţa, rămân nişte pete întunecate, care seamănă cu cele de sânge. Aici au avut loc mai multe crime, de-a lungul timpului. Fantoma, pe care vecinii o numesc „Bocănitoarea”, ar fi, se zice, o prostituată care şi-a găsit sfârşitul acolo pe la jumătatea secolului XIX. Casa din Mântuleasa n-a mai fost locuită din 1948.

O groapă comună a exis­tat pe vre­muri în Centrul Vechi, pe Strada Covaci. Aici fu­se­seră îngropate cadavrele unor ciumaţi, fără înști­in­ţarea mem­brilor familiilor. Uneori, noaptea, fantomele aces­tora ar bântui zona. Oamenii din zonă spun că Strada Covaci nu este doar locul unde s-au născut mititeii, ci şi poveştile cu fantome.

Strada Covaci este una dintre străduţele laterale ale Centrului Vechi, trasată şi modernizată la începutul secolul XIX. La aceea vreme, se numea Strada Nouă. Ulterior, primeşte numele de Uliţa Covacilor.

 Ca majoritatea străzilor din Centrul Vechi, cu nume destinate unor mesteşugari si bresle, Strada Nouă îi onorează pe covaci. Numele străzii păstreaza amintirea unui vechi mesteşug, acela al fierăritului.

Uliţa Covacilor este atestată în documente vechi încă din secolul XIX. Numele de „covaci” vine de la cuvântul din limba slavonă „kovaci”, care înseamna „fierar”. Acest cuvânt este întâlnit şi în limba maghiară, sub forma de kovacs. Pe această stradă s-a descoperit şi scheletul unei femei despre care nu se ştie nimic. A fost găsită când s-a săpat în zonă, iar scheletul era aşezat într-o poziţie ca şi cum ar fi dormit. Din spusele specialiştilor, trupul a fost dat cu var înainte de a fi îngropat