Războiul dintre Italia şi UE continuă: Unele reguli ale Uniunii Europene sunt PROSTEŞTI, trebuie RESCRISE. De ce Germaniei nu i se contestă nimic?

Războiul dintre Italia şi UE continuă: Unele reguli ale Uniunii Europene sunt PROSTEŞTI, trebuie RESCRISE. De ce Germaniei nu i se contestă nimic?

Giancarlo Giorgetti, înalt funcţionar la Consiliul de miniştri, tună împotriva UE după ultimile respingeri ale Bruxellesului a proiectelor financiare italiene: Este datoria noastră să revendicăm propria suveranitate faţă de o dimensiune europeană care NU corespunde intereselor italienilor.

''Germania, de exemplu, are surplusuri comerciale înfricoşătoare, dar ei de ce nu i se contestă nimic?''. Subsecretarul la preşedinţia guvernului, Giorgetti, la o emisiune televizată a tunat împotriva UE după conflictele cu Italia. ''Noua Comisie care va urma, va trebui să revadă schemele cu care vechea Europă a înfruntat teme ca economia. Competiţia a devenit la nivel global foarte închisă. În Europa va trebui să rescriem toate regulile. Începe o nouă fază, este un moment de fractură faţă de regulile consolidate care au demonstrat că nu funcţionează'', a adăugat el citat de Il Giornale.

Acesta a mai precizat: ''Poziţiile guvernului sunt acelea decise de poporul italian la alegerile politice, vom dialoga în mod constructiv, dar ferm. Vom vedea rezultatul final. Comportamentul guvernului italian faţă de trecut, s-a schimbat. Revendicăm acest nou comportament: nu suntem mai presus sau mai obedienţi faţă de Europa, dar dorim să dicutăm, fiindcă noi gândim că nu cu austeritatea se reduc debitele''. Apoi: ''Este datoria noastră să revendicăm propria suveranitate faţă de o dimensiune europeană care nu corespunde intereselor italienilor. Şi alte ţări au avut încălcări fără să se întâmple nimic, dar în următoarele trei săptămâni vom dialoga. De pe poziţii ca şi până acum, niciun pas înapoi''.

Ne puteți urmări și pe Google News