Luni, 22 octombrie 2018, seara, dînd curs amabilei invitații a lui Ionuț Cristache, am intervenit la emisiunea România9 de pe TVR, pentru a-i pune lui Dacian Cioloș, invitat al moderatorului, două întrebări.

Prima întrebare se referea la deosebirea dintre Partidul lui Dacian Cioloș și celelalte partide din Opoziție. Am plecat de la o teză mai veche a mea: în politică e ca în comerț. Cînd vrei să lansezi în desfacerea unui produs te gîndești imediat la cine îl va cumpăra. Dacă de exemplu, ai vrea să devii Regele Oalelor de noapte, ar trebui să te întrebi imediat cine preferă instrumentul ăsta de pe vremurile lui Dinu Păturică WC-ului din apartamentul de bloc. La fel și în politică. Înainte de a lansa un partid te întrebi cine îl va vota, altfel spus cărui electorat i se adresează și dacă nu cumva mai sînt și alte partide care aduc în fața electoratului respectiv, ca pe niște promoții, programe politice asemănătoare. La întrebarea mea, adîncită de o întrebare ajutătoare – Dacă v-aș întreba de ce să votez Mișcarea România Împreună și nu Partidul Național Liberal? – Dacian Cioloș a scăldat-o. Dacă ar fi fost Traian Băsescu ar fi răspuns fără să clipească, într-un stil categoric:

Trebuie să votați partidul meu, deoarece e cel mai bun dintre toate partidele, și prin urmare, singurul în stare să salveze țara.

Despre această ocolire a răspunsului direct, a răspunsului care merge la țintă, slăbiciune cu care s-a pricopsit Dacian Cioloș de pe vremea cînd era Înalt Birocrat la Bruxelles, am mai scris. Nu de asta am început eu acest text prin referirea la emisiunea lui Ionuț Cristache. Am apelat la intervenția mea de luni seara pentru a scoate în evidență răspunsurile lui Dacian Cioloș la alte două întrebări. Una dintre ele suna cam așa:

Credeți că de actualul conflict dintre statele acuzate de populism, cum ar fi, de exemplu, Italia, și Comisia Europeană sînt răspunzătoare doar statele respective? Uniunea n-are nimic a-și reproșa? Aici Dacian Cioloș, unul dintre puținii politicieni scutiți de complexul timidității față de Bruxelles, deoarece a fost acolo, în sînul birocrației, și e în stare de o abordare fără iluzii, a dat un răspuns excepțional:

Resping teza unor birocrați de la Bruxelles, potrivit cărora de actualul conflict sînt de vină doar statele cu gurvernări populiste și iliberale”.

Fostul Comisar a trecut în revistă marile responsabilități ale Bruxellesului față de crizele spectaculoase care au lovit Uniunea, începînd cu Brexitul, responsabilități definite prin atotputernicia Birocrației.

A doua întrebare a vizat implicarea României în ampla și dramatica dezbatere din cadrul Uniunii Europene privind viitorul Uniunii pe fondul procesului de lărgire și adîncire a Crizei de esență a UE. Am ținut astfel să semnalez că Proasta Europei de Est, cum e tratată România la Bruxelles, ar putea să se remarce acum în context european prin lansarea în dezbatere a unor puncte de vedere proprii despre cauzele crizei și mai ales prin avansarea unor soluții. Precizînd că preluarea președinției rotative a Uniunii ne-ar da șansa, unică în felul ei, de a atrage atenția celorlalte țări membre că România are poziții în ce privește cauzele crizei și soluții originale în materie de reformă a Uniunii Europene, Dacian Cioloș a avansat cîteva posibile soluții proprii ale României, soluții care ar aduce țara noastră în prim planul Uniunii și ar dovedi că e mai mult decît o elevă ascultătoare a Bruxellesului.

De ce am pus aceste întrebări?

Pentru că e limpede oricărui observator al realităților europene că Uniunea s-a fixat de ceva vreme într-un imobilism din care riscă să iasă doar prin explozie. După Brexit, oficiali ai Uniunii, dar și lideri europeni precum Angela Merkel, au proclamat că Uniunea are nevoie de reforme profunde pentru a supraviețui și s-au angajat că le vor promova cît mai repede cu putință. Pe 1 Iulie 2016, Jean Claude Juncker vorbea la o conferință de presă din Slovacia despre o agendă reformistă a Uniunii. Pe 1 martie 2017, în Raportul privind starea Uniunii pe 2016, el lansa cinci scenarii privind reforma UE, anunțînd că asupra lor se va decide pînă la finele anului 2017. Au trecut de atunci nu mai puțin de un an și șapte luni. Nici vorbă de vreo reformă a Uniunii. Între timp însă Criza UE s-a adîncit. S-au ivit rebeliunile de amploare ale Ungariei, Poloniei, Italiei, Cehiei, în toate statele membre crește euroscepticismul, iau avînt partidele care pledează pentru o mai mare independență a țărilor membre față de Birocrații de lux de la Bruxelles. La nivelul Comisiei Europene, în afară de adîncirea crizei de sciatică bahică a lui Jean Claude Juncker, nu s-a întîmplat nimic. Asistăm clar la o prăbușire a Uniunii Europene într-un imobilism birocratic imbecil, amintind izbitor de cel al Imperiului austro-ungar din vremea lui Svejk, al lui Hașek și a Cacaniei lui Robert Musil.

În acest context, devine explicabil de ce am pus lui Dacian Cioloș întrebările despre contribuția României la dezbaterea privind reforma Uniunii.

Și la fel de explicabil devine interesul cu care am urmărit discursul lui Klaus Iohannis în Parlamentul de la Strassburg despre viitorul Uniunii. Președintele României a fost invitat de președintele Parlamentului european să ia cuvîntul tocmai pentru a avansa propunerile României:

„A venit alături de noi pentru a dezbate cu noi, pentru a dezbate într-adevăr propunerile României în ceea ce priveşte viitorul Europei. ”

Dacian Cioloș m-a încîntat prin propunerile concrete făcute în numele României.

Da, dar Dacian Cioloș nu e președintele României. N-are armata de experți de la Cotroceni, care de care mai bine plătit și care de care mai plin de el, precum șobolanul Dudu Ionescu, pentru că e ditamai consilierul prezidențial. N-are precum Klaus Iohannis perspectiva celui care beneficiază de Notele provenite de la SIE și de propriile constatări de la reuniunile șefilor de stat din Consiliul European.

Explicabil de ce m-am grăbit să urmăresc discursul lui Klaus Iohannis.

Mamă mamă, să vezi acum puncte de vedere și soluții românești îndrăznețe, originale, să stea mîța în coadă, un discurs care să rupă mîna tîrgului și să-l facă mîndru pe Jean Claude Juncker că a cunoscut-o bine, bine de tot, pe românca Corina Crețu!

A fost jale, jale curată!

Un discurs care n-a avansat nici o explicație cît de cît originală a crizei care zguduie Uniunea și nici o soluție din partea României la această criză.

Un discurs care, spre deosebire de intervenția lui Dacian Cioloș de la Tvr, nu și-a îngăduit nici măcar o unghie de critică a Birocrației de la Bruxelles.

A fost vorba de un lung șir de clișee neghioabe de abstracțiuni, de considerații vagi, de bateri ale apei în piuă. Textul atinge comicul prin truismele rostite cu emfază de actor de Teatrul Popular. După ce afirmă truismul unei noi viziuni, Klaus Iohannis lansează drept soluție tot un truism, păstrarea unității:

„Parcurgem un nou capitol în devenirea şi consolidarea proiectului european în care avem nevoie de elaborarea unei noi viziuni cu privire la viitorul Uniunii. Din această perspectivă, pledez ferm pentru unitate, coeziune, solidaritate şi pentru calea europeană comună în eforturile de consolidare a proiectului european.”

Scîrț Marghioalo de la Sibiu!

Nimeni nu pune la îndoială unitatea UE. Toate criticile din partea unor state membre se referă la folosirea sloganului privind Unitatea pentru ca Birocrații de lux de la Bruxelles să bată din picior, ca la niște slugi, la țările suverane, totuși.

Din cînd în cînd, ghețușul pe care inteligența lunecă, deoarece nu găsește o idee originală de care să se prindă, e spart de lirisme de Gîgă:

„Eu sper că viitorul nostru împreună ne va arăta, de asemenea, că Europa are o singură inimă, o inimă care bate prin noi toţi, care ne uneşte de la est la vest şi de la nord la sud, care face ca cetaţenii noştri să se identifice şi să se definească în mod natural ca europeni.”

O dată trecut momentul de Cardiologie, Klaus Iohannis a găsit de cuviință să laude la Strassburg TeFeLismul de la București și să-i ardă cîteva limbi dulci SRI.

Discursul lui Klaus Iohannis n-a promovat nici un punct de vedere, original, îndrăzneț al României, n-a adus nici o soluție românească la marile probleme ale Uniunii.

Numai pentru că Klaus Iohannis fuge ca dracu de tămîie de puncte de vedere originale, de nuanțări, preferînd clișeul de vorbire și clișeul de faptă, incapabil să iasă de pe o traiectorie comodă, ca un vagon de marfă de pe o linie secundară?

Nu numai din cauza asta.

Absența explicațiilor și soluțiilor originale ține de poziția adoptată de România sub regimul Klaus Iohannis, cea de Proasta Europei de Est.

Și Proasta Europei de Est nu-și poate permite să aibă idei proprii față de Jupînii de la Uniunea Europeană.

De critici nici vorbă.

Nu întîmplător, dintr-o reuniune în care România trebuia să-și aducă contribuția la dezbaterea privind soarta Uniunii Europene, ședința de la Strassbourg s-a transformat într-un nou proces stalinist intentat României.

Prefațînd delațiunile siniștrilor lui Băsescu – Monica Macovei, Cristian Preda- la adresa României, Jean Claude Juncker, s-a mai zborșit o dată la Proasta Europei de Est.

În prezența lui Klaus Iohannis, care rînjea fericit că țării pe care o reprezintă i s-a mai dat un dos de palmă peste bot.