Statul român, obligat de CEDO să-i plătească daune morale lui Gregorian Bivolaru
- Emil Simionescu
- 3 octombrie 2018, 00:08
CEDO a decis, marţi, că autorităţile din România i-au încălcat lui Gregorian Bivolaru, fostul lider al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), dreptul la judecarea cauzei sale în termen rezonabil, într-un dosar în care Bivolaru a fost condamnat pentru că a întreţinut relaţii sexual cu o minoră.
Judecătorii Curţii de la Strasbourg au hotărât că statul roman este obligat să-i plătească lui Bivolaru daune morale în valoare de 1.200 de euro, plus cheltuielile de judecată al căror cuantum se ridică la suma de 5.000 de euro.
Totodată, CEDO a respins reclamaţiile formulate de Bivolaru privind judecarea sa în absenţă şi lipsa unui remediu efectiv la încălcarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie prin interceptarea telefoanelor. În iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat, definitiv, de instanţa supremă din România, la şase ani de închisoare cu executare, la capătul unui proces început în anul 2004. Bivolaru a fost eliberat condiţionat din închisoare, în septembrie 2017.