Ministrul Agriculturii le cere românilor care şi-au sacrificat porcii, după apariţia pestei porcine, să ducă la analize carnea păstrată în congelator

Ministrul Agriculturii le cere românilor care şi-au sacrificat porcii, după apariţia pestei porcine, să ducă la analize carnea păstrată în congelator

După apariţia în ţara noastră a pestei porcine africane, mulţi români şi-au tăiat porcii din ogradă, iar carnea au pus-o la congelator. Au făcut asta pentru a-şi salva hrana pentru la iarnă, de teama bolii care i-ar putea lăsa fără animalul din ogradă.

Numai că, aşa cum a spus azi ministrul Agriculturii, Petre Daea, cei care au crezut că fentează pericolul s-au înşelat.

Ministrul a făcut apel la cei care au carne de porc în congelator, rezulată din sacrificarea propriilor animale din curte, să ducă probe la laborator, pentru a fi siguri că acel produs nu e contaminat.

"Toate produsele care sunt în congelator trebuie să fie sub control sanitar-veterinar.

Producătorul să se ducă de bună voie şi să spună: 'Am tăiat porcul. Ia fă-mi o analiză la el! O fi bolnav, pot să îl mănânc în continuare sau nu îl pot mânca?', ca să oprim această posibilitate, pentru că există această posibilitate (de răspândi pesta porcină africană - n. r.).

Trebuie să transmitem oamenilor ce trebuie să facă. Poate nu am fost suficient de înţeleşi de oamenii respectivi, iar cu ajutorul dumneavoastră vom fi şi mai bine înţeleşi.

Iar eu vă stau la dispoziţie indiferent când doriţi, pentru a le explica oamenilor ce trebuie să facă, astfel încât să ne ferim toţi de această boală şi să fim sănătoşi, pentru că avem ce mânca în România, avem unde creşte porci în România, avem cu ce-i creşte.

Sigur, aici este o problemă. ANSVSA a mers şi a anunţat, inclusiv prin primari şi prin mass-media, pentru a se cunoaşte de către cei care au făcut acest lucru neştiind, din frică şi din nesiguranţă.

În momentul în care a apărut pentru prima dată în ţară o asemenea molimă, evident că pe om îl cuprinde frica şi zice: 'Mi-ai atacat existenţa mea' şi, atunci, l-a sacrificat şi l-a pus în congelator", a susţinut ministrul Agriculturii, prezent în comuna Jilava.

Ministrul a arătat în continuare că analizele de laborator sunt gratuite. În cazul în care carnea e contaminată, specialiştii le vor spune oamenilor ce au de făcut în continuare.  

"Analiza nu costă nimic şi durează până la 48 de ore. Avem până la această dată 24 de laboratoare în România unde se pot face aceste analize.

Prima noastră solicitare, prima noastră dorinţă şi primul nostru apel este să se ducă la medicul veterinar şi să facă aceste analize, să fie convins că animalul respectiv nu a fost contaminat cu acest virus.

Oamenii sunt extraordinari de cuminţi şi sunt foarte atenţi, de aceea şi noi trebuie să fim atenţi ce le spunem.

Eu mă străduiesc să o fac şi, dacă şi dvs. mă ajutaţi, e un lucru minunat.

Am luat măsuri peste tot în ţară. În cazul în care carnea din congelator este contaminată, medicul veterinar îi va spune ce să facă. Nu vreau să iau atribuţiile medicului veterinar", a continuat Daea.

Carnea contaminată va fi confiscată şi distrusă, conform procedurilor.

"În condiţiile în care se constată acest lucru, are aceeaşi procedură: confiscare şi distrugere.

Sigur, boala nu afectează oamenii, dar ei pregătesc carnea, fac o serie de operaţii, dau resturile la porci şi, astfel, duci boala în altă parte. Iată cum a ajuns să controleze o parte din localităţi.

Trebuie să ne bazam pe toate, inclusiv pe onestitatea oamenilor, inclusiv pe lege, să ne bazam pe buna credinţă şi pe dragostea de ţară", a explicat ministrul.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News