ȚEAPA LOVERBOY. Proxeneți „îndrăgostiți”, săltați de MASCAȚI. Poliția face zece PERCHEZIȚII

ȚEAPA LOVERBOY. Proxeneți „îndrăgostiți”, săltați de MASCAȚI. Poliția face zece PERCHEZIȚII

Țeapa loverboy, metoda prin care proxeneții racolează fete și le transformă în prostituate, a făcut, din nou, victime. Polițiștii din Prahova fac zece percheziții la domiciliile falșilor iubiți, în Ploiești și Galați.

Polițiștii efectuează 10 percheziții la domiciliile unor proxeneți care, începând cu luna mai a.c., ar fi racolat mai multe tinere, pe care le-ar fi determinat să practice prostituția, după ce, în prealabil, ar fi stabilit relații de prietenie cu ele. Fetele își identificau clienții, fie prin intermediul unor anunțuri online, fie pe stradă.

Opt dintre descinderi au loc în municipiul Ploiești, iar celelalte două în municipiul Galați.

Poliția Română transmite că la acțiune participă oameni ai legii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Vor fi puse în aplicare 11 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi audiate la sediul poliției.

La percheziții participă și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.