Puțini oameni cu averi și funcții de la noi știu să vorbească. Cei mai mulți folosesc cu predilecție interjecțiile și gesturile. Dacă le place ceva exclamă „uau!” sau „pfiuuu!”, dau din cap admirativ și ridică în sus degetul mare de la mâna dreaptă (gest care în Germania se sancționează cu amendă, pentru că înseamnă o propunere indecentă făcută femeilor).

Dacă nu le place ceva emit un „nț!” categoric, schițează eventual un început de propoziție, „te-bă!” și fac cu dosul palmei gestul măturării unei gângănii de pe mâneca celeilalte mâini.

Când organizează o petrecere, ei invită formații de muzică la fel de străine de limba română. Cântecele din repertoriul acestor formații au texte de genul:

„Ascultă-mă, ascultă-mă!/ Îmi vine să, îmi vine să!”

Sau:

„Când eşti lângă mine,/ Îmi e atât de bine./ Noaptea iată vine,/ Eu sunt tot cu tine.”

Sau:

„Tu mă iubeşti, eu te iubesc/ Şi când m-atingi înnebunesc.” etc.

Asemenea cântece auzi, de altfel, zilnic și la radio. Cu timpul, îți rămân în minte și ajungi să le repeți obsesiv. Dacă le fredonezi în timp ce mergi pe stradă, este neplăcut să te întâlneşti cu un cunoscut. În special sintagma „Îmi vine să” poate să provoace grave perturbaţii în procesul firesc de comunicare.

Drept urmare este recomandabil ca înainte de a ieşi din casă să îți speli mintea intonând „Deşteaptă-te române!”, cântec mult mai inofensiv, care, fredonat pe stradă, poate provoca cel mult o revoluţie.

Buletinele meteo de la posturile TV par și ele concepute pentru îmbogățiții din afaceri cu statul. Las la o parte faptul că prezentatoarele sunt, aproape toate, fete sexy, care se plimbă dezinvolte, pe tocuri cui, prin faţa hărţii României, astfel încât regreţi că nu eşti şi tu Banatul sau Dobrogea, ca să le vezi mai de aproape. Dar aceste fete mai au şi obiceiul de a dramatiza starea vremii, făcându-te să simţi înţepături în inimă.

„Îmi pare rău că vă dau veşti proaste – spune câte una cu un zâmbet sadic – dar nici în acest week-end nu o să vedeţi soarele. Vântul, şi el, o să-şi piardă simţul măsurii şi o să bată duşmănos, iar în ultima parte a intervalului veţi avea parte şi de lapoviţă şi ninsoare. Va trebui să vă amânaţi excursiile la munte şi să staţi în casă, iar dacă totuşi ieşiţi, pentru cumpărături, să vă îmbrăcaţi cu haine groase.”

După un asemenea pronostic sumbru nu-ţi rămâne decât să te apuci de băut. Sau să o cucereşti pe prezentatoare, dar ca să ajungi la ea trebuie să cumperi, în prealabil, postul de televiziune. (Ceea ce, uneori, se și întâmplă.)

Sunt demne de remarcat și numele firmelor celor care fac bani în România. Unele sunt abrevieri neologisticorebarbative: „Impexprodavicolabiorom”, „Romstudiomarinicaendnarcis” etc.

Altele mizează pe un pitoresc popular forțat: „Hai la mama la plăcinte”, „Butoiașul uriaș”, ”Patru mâțe și-o purcică”.

Combinațiile de litere cele mai frecvente de pe plăcuțele de înmatriculare ale automobilelor sunt SEX, KGB, SRI. Nimănui nu i-a venit în minte până în prezent să recurgă la combinația BOU, care ar prezenta avantajul că ar îndeplini și funcția de carte de vizită a proprietarului mașinii.

De-a lungul anilor, numeroși oameni politici importanți m-au dezamăgit spunând, în spațiul vieții publice, nu la ei acasă, „eu, ca și om politic”, „vreau să-mi fac decât datoria”, „doisprezece femei” etc. Dar, treptat, m-am resemnat.

Oricum, nu credeam c-o să mă mai mire vreodată ceva în materie de utilizare greșită a limbii române. Credeam că știu totul, că prevăd totul și aproape mă obișnuisem cu corul de agramatisme din biata mea țară așa cum te obișnuiești până la urmă cu corul broaștelor de lângă un lac, unde ai avut proasta inspirație să-ți petreci concediul. Dar a apărut pe scena vieții publice Viorica Vasilica Dăncilă care pur și simplu m-a stupefiat. Ignoranța ei nu este plictisitoare, ci spectaculoasă. A spus „anul douăzeci-douăzeci” în loc de „anul două mii douăzeci”, „imunoglobină în loc de imunoglobulină”, „reducem democrația” în loc de „reducem birocrația”, „Banca Monetară” în loc de „Banca Mondială”, „opoziția parlamentală” în loc de „opoziția parlamentară”, „exercițiu de imagine” în loc de „exercițiu de imaginație” ș.a.m.d. În acest fel aproximativ și caraghios vorbea coana Chirița, personajul lui Vasile Alecsandri.

Visul coanei Chirița de a fi căftănită, iată, s-a împlinit. Ea poartă acum un caftan de prim-ministru. Totul e să nu spună „castan” în loc de „caftan” sau „a cafti” în loc de „a căftăni”