Ambasada GERMANIEI intervine în SCANDALUL declarațiilor

Ambasada GERMANIEI intervine în SCANDALUL declarațiilor

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Ambasada Germaniei la București condamnă declarațiile apărute în spațiul public împotriva minorității germane din România.

„Numeroşi politicieni, reprezentanţi ai minorităţilor, ai mediului de afaceri, grupuri ale societăţii civile şi persoane particulare şi-au exprimat în ultimele zilele indignarea cu privire la declaraţiile defăimătoare şi ofensatoare despre minoritatea germană şi au asigurat minoritatea germană de susţinerea lor. Multe dintre aceste reacţii de susţinere au fost transmise direct şi Ambasadei.”, se arată în mesaj.

În același timp, ambasada transmite un mesaj de mulțumire susținătorilor.

„Ambasada Germaniei le mulţumeşte în mod expres acestor susţinători. Dorim să profităm de această ocazie pentru a sublinia în mod clar: condamnăm ferm orice formă de discriminare, defăimare sau dușmănie faţă de minoritatea germană şi faţă de oricare altă minoritate din România. Acuzaţiile de felul celor formulate în ultimele zile sunt lipsite de orice fundament şi pentru ele nu există justificare. Le mulţumim celor care au luat hotărât poziţie împotriva acestor acuzaţii.”

Mesajul vine în contextul declarației ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, care a spus „ca neamț, să vorbești de gazare trebuie să ai mult curaj”, ca reacție la declarațiile președintelui Iohannis.