VICTOR PONTA: Ne împrumutăm mai scump şi decât Grecia, ROMÂNIA va intra în INCAPACITATE de PLATĂ

VICTOR PONTA: Ne împrumutăm mai scump şi decât Grecia, ROMÂNIA va intra în INCAPACITATE de PLATĂ

Victor Ponta avertizează asupra modului în care Executivul a redactat rectificarea bugetară şi avertizează că decizia inedită de a lua bani de la Trezorerie, va duce România în incapacitate de plată.

“Noi ne-am uitat cu ochii unor oamenii care au făcut rectificări bugetare şi vreau să vă spun două lucruri pe care încearcăm să le ridicăm ca şi probleme în Parlament. În primul rând, nu s-au alocat deloc resurse pentru autorităţile locale în ceea ce priveşte acoperirea cheltuielilor structurilor aflate în subordine. O să avem în septembrie mii de oameni care lucrează în structurile locale şi care nu au bani de salarii. Evident, nu s-a alocat niciun leu pentru niciunul din proiectele locale sau naţionale”, a declarat Victor Ponta potrivit news.ro.

“Şi s-a întâmplat un lucru care nu s-a mai întâmplat din perioada crizei din 2010. Se prevede în ordonanţa de rectificare ca Guvernul să ia bani din Trezorerie, acea rezervă care pentru toţi cei care ştiu ce înseamnă guvernare, sunt banii aceia pe care îi ţii, eşti obligat de altfel, să-i ţii pentru situaţii de criză, să îţi acopere 3-4 luni de importuri sau să-ţi acopere plata datoriei”, a mai spus fostul premier.

“Cred că orice om normal are sau încearcă să pună nişte bani deoparte pentru o situaţie de criză. Statul român are aceşti bani puşi deoparte încă din perioada privatizărilor, din 2007-2008, nimeni nu a intrat peste ei, nici Guvernul Boc, Guvernul Ponta cu atât mai puţin. Este prima dată când se întâmplă acest lucru şi vreau să vă spun ce va înseamna acest lucru: înseamnă că, în situaţii extrem de dificile, Guvernul României va fi în incapacitate de plată şi va trebui să găsească urgent pe cineva, FMI, altcineva care să-i dea bani”, a avertizat Victor Ponta.