PANICĂ la înălțime în Hunedoara. O telecabină plină cu copii este avariată.

PANICĂ la înălțime în Hunedoara. O telecabină plină cu copii este avariată.

Telecabina care transporta 19 persoane, dintre care șase copii, s-a blocat, luni, pe traseul care merge spre Dealul Cetății, din Deva. Alpiniștii pompieri aparținând ISU Hunedoara fac eforturi disperate pentru salvarea oamenilor prinși în telecabină

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, oamenii au rămas blocați în telecabina aflată în coborâre.

„Alpiniștii pompieri intervin pentru salvarea a 19 persoane blocate în telecabina de la Dealul Cetății. În telecabina aflată în coborâre, în momentul producerii avariei, se aflau 13 adulți și 6 copii. Pompierii alpiniști au realizat un dispozitiv specific de salvare de la înălțime, alcătuit dintr-un braț și un coș de extracție, cu ajutorul căruia desfășoară operațiunea eficientă de aducere rapidă la sol a turiștilor”, a spus Doda.

Potrivit acesteia, în sprijinul turiștilor a fost direcționat spre telecabină și un echipaj medical cu o autospecială de transport victime multiple.

După o primă evaluare, turiștii nu par să aibă probleme medicale.

Telecabina în care au rămas blocați cei 19 turiști facilitează accesul la Cetatea Deva.

 

Ne puteți urmări și pe Google News