La pescuit de macrou în GOLFUL MEXIC şi cu vaporul pe munte prin CANALUL PANAMA. Reporter de Cursă Lumgă

Nu-ş cum se face, dar pe la mjlocul anilor '90, mările Sudului deveniseră, cumva, locurile mele de „joacă”. Asta pe vremea când românii nu ştiau bine nici unde-i Varna

În februarie 1995, ajungeam cu cargoul de 8.700 TDW Hagieni, la Colon, portul dinspre Golful Mexic al Canalului Panama. Împreună cu mine, la bord, era și colegul de la Evenimentul zilei Paul Apostol, ofițer de marină la bază, aici îmbarcat „supercargo”, ca mine. Plecasem din Constanța, în decembrie, și făcusem escale în Philadelphia, New Orleans și Houston. Trebuia să descărcăm la Balboa, pe partea ailaltă a canalului, la Pacific. Am stat o zi la ancoră, în radă, pînă să ne vină rândul la tranzitare. În pauza de cafea, de la ora unșpe, băieții și-au scos sculele de pescuit și au început să dea la pește. Nu prea trăgea. Când s-au întors la muncă și-au lăsat țaparinele în apă. Io, neavând ce face, am început să le scot. }n mai puțin de o oră am prins fo douăj’cinci de kile de macrou. Și era să prind și un ton cât toate zilele, numa’ că s-a rupt meșina. Când m-a văzut în ușa bucătăriei cu două canțarole pline cu pește, nea Ilie Năstase – că așa îl chema pe bucătar – de loc din Hârșova, s-a strâmbat de parcă mă dădeam la nevastă-sa: „Bă, tu vrei să-mi dai de lucru în plus. Io nu fac ore suplimentare! Ia, treci și curăță-l, dacă vrei saramură”. M-am executat. După ce l-am eviscerat mi-a dat și o sacoșă de usturoi, ca bonus. Și, ca să facă miștoul sublim, mi-a zis că-i mai ușor de curățat dacă-l ud. Mi-a dat, vorba vine, cu tesla-n sensibilul loc. Mă rog, seara, tot echipajul a mâncat saramură cu pește prins de mine.

„Nu-i frumoasă da-i bătrână!”

A urmat intrarea pe canal. Trei ecluze, cu o diferență de nivel – cu mareea la jumătate – de circa douăj’ de metri. Practic mergeam cu vaporu’ pe munte. Cam aia era senzația. După care ieșirea în Gatun Lake, un lac artificial uriaș. La mijlocul canalului porțiunea cea mai îngustă se numește Gaillard Cut, după numele francezului care a făcut proiectul. Loc foarte sensibil în care navele navigau, pe atunci, cu două-trei noduri, pe „Dead Slow Ahead”, să nu facă valuri care ar putea surpa malurile cu pământ moale, afânat. Eh, fix în mijlocul „strâmtorii” venea din față un pachebot uriaș, de un alb strălucitor. Noi, cu râia noastră ruginită, pâr-pâr-pâr, pe lângă el. La câțiva metri. Când am ajuns pupă în pupă, fază tare. Nea Nelu Medeleanu, cel mai miștocar timonier pe care l-am întâlnit în voiajele mele, se făcea că dă la marțagon, că nu-i plăcea munca de nicio culoare. O babetă cochetă, cu un cocktail d-ăla cu umbreluță în mână, se uită galeș la nea Nelu și trimite o bezea. Omu’ trage cu sete din chiștocul de Carpați fără filtru, îl stinge cu piciorul, și-i înapoiază bezeaua. După care, se întoarce către noi și decretează: „Nu-i frumoasă, da-i bătrână!”. Să leșinăm...

Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort

Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică

Destin de marinari

Doi ani și jumătate mai târziu, Ion Medeleanu a murit înecat între Madagascar și coastele Africii de Sud și Mozambicului. A fost singurul care și-a pierdut viața în naufragiul cargoului Călărași, aflat în contract de bare-boat cu firma comandantului Mihai Hava. Care comandant a murit și el, câțiva ani mai târziu, după ce nava pe care o comanda a naufragiat în Marmara, înainte de intrarea pe Bosfor. Nea Nelu a lăsat acasă o nevastă și doi copii. Comandantul Hava, la fel.