DRAMA neștiută a INIȚIATORULUI mitingului Diasporei. A ținut totul sub tăcere

DRAMA neștiută a INIȚIATORULUI mitingului Diasporei. A ținut totul sub tăcere

Nimeni nu a știut pănă acum prin ce momente grele a trecut și încă mai trece Sebastian Burduja, bărbatul care a vorbit pentru prima oară despre un miting al românilor din diaspora, la București. Fetița sa în vărstă de numai trei ani a decedat doar in urmă cu o lună de zile. Fetița lui a fost înmormântată pe 4 august.

 „Pe 14 iunie 2018, Sebastian Burduja se filmează în Aeroportul Otopeni, chemând disapora la miting şi protest în Bucureşti, pe 10 august 2018. Deşi este unul dintre primii, dacă nu chiar primul, care vorbeşte despre acest miting, domnul Burduja evită să-şi asume rolul de organizator, prin PACT sau prin vreo asociaţie de-a domniei-sale. Acest rol urma să fie preluat de către diverse organizaţii-conservă din diaspora, până în momentul în care şi acestea se vor retrage, lăsând mitingul în ilegalitate. Dar asta este altă poveste. Filmuleţul lui Burduja devine viral, face peste 1,6 milioane de vizualizări pe Facebook, iar tânărul lasă să se înţeleagă că, deşi nu fuge după lauri, el este, cumva, liderul acestei mişcări.

Pe pagina sa de Facebook, Sebastian scria că: “Acum doi mi-am luat inima-n dinţi şi împreună cu soţia şi fetiţa noastră, de şase luni, am venit acasă. Cea mai mare minune a noastră a venit pe lume în vara anului 2015 şi se numeşte Joann Ioana Maria Burduja. Este o binecuvântare pentru familia noastră, iar ziua ei de naştere a fost cea mai fericită din viaţa noastră. Dorinţa noastră este ca fetiţa noastră să crească şi să-şi împlinească toate visurile acasă, în România».

În timp ce Sebastian era în ţară şi lupta pentru drepturile fraţilor noştri din diaspora, familia sa se afla în Franţa, la vila bătrânului Marinel Burduja. În timp ce adulţii organizau un barbecue, mica Joann Ioana Maria Burduja, minunea lui Sebastian şi a lui Holly, dar şi a bunicilor săi, a rămas nesupravegheată în apropierea piscinei. Cât s-o fi întins grătarul, cu ce o fi fost asezonat, nu ştim.

Cert este că, la un moment dat, Joann Ioana Maria Burduja, în vârstă de doar trei ani, a fost găsită înecată în pisicină. În ciuda manevrelor de resuscitare, în ciuda faptului că a fost transportată la spital şi băgată în comă indusă, Joann Ioana nu a supravieţuit. Trupul neînsufleţit a fost transportat discret în ţară, iar pe 4 august, fetiţa care ar fi trebuit să-şi împlinească visurile în România a fost înmormântată la fel de discret în ţara natală a tatălui ei.

Pe 6 august, după cum spuneam, Sebastian Burduja a revenit public, zâmbitor şi convins că românii vor învinge. A ţinut sub tăcere moartea copilului său, pentru că dacă s-ar fi ştiut ceva despre asta, lumea s-ar fi întrebat de ce nu stă acasă, lângă soţia însărcinată în luna a noua.

 

Ne puteți urmări și pe Google News