MEGA-tranzacție pe piața BANCARĂ. Ce se întâmplă cu Alpha Bank
- Cristi Buș
- 2 august 2018, 15:34
Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea prin care Deutsche Bank AG - Sucursala Londra, AnaCap Financial Europe SA SICAV-RAIF şi APS Investments S ŕ.r. l preiau un portofoliu de creanţe şi bunuri imobile deţinut de Alpha Bank România şi Alpha Bank AE - sucursala Londra.
"Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante. Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată pe site-ul instituţiei după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial", se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă, transmis joi Agerpres.
Deutsche Bank AG - Sucursala Londra face parte din Grupul Deutsche Bank (DB), care oferă o gamă largă de produse şi servicii din sectorul investiţiilor, serviciilor bancare societare şi de retail, precum şi gestionarea de active şi patrimoniu. În România, Grupul DB îşi desfăşoară activitatea prin intermediul Deutsche Bank Aktiengesellschaft, Repräsentanz Bukarest şi DB Global Technology SRL.
AnaCap Financial Europe S.A. SICAV-RAIF a fost constituită în anul 2017 în vederea achiziţionării unui număr de filiale directe şi indirecte de la AnaCap Credit Opportunities II Limited şi AnaCap Credit Opportunities III Limited (inclusiv participatiile acestora în mai multe portofolii de credite).
APS Investments S.ŕ.r. l este o societate din Grupul APS, înfiinţat în anul 2004 în Republica Cehă şi Slovacia cu scopul de a presta servicii în legătură cu creditele neperformante (creanţe) achiziţionate.
Alpha Bank România oferă o gamă largă de servicii şi produse atât pentru segmentul de piaţă dedicat persoanelor fizice, cât şi pentru sectorul IMM şi corporate, printr-o reţea de unităţi situate în Bucureşti şi alte oraşe mari din ţară.