Dincolo de izolarea diplomatică și bombardamentele NATO, Slobodan Miloșevici trebuia să ia în calcul și eventualitatea unei invazii terestre asupra Yugoslaviei. Pe 24 martie 1999, când NATO pregătea deja bombardamentele, președintele american Clinton a anunțat că Statele Unite nu vor trimite trupe să lupte în Balcani. Cum sârbii se încăpățânau eroic să reziste bombardamentelor, oficialii NATO au început să caute și alte opțiuni, inclusiv o invazie terestră de proporții. De altfel, la mijlocul lui mai, chiar Bill Clinton anunța că toate opțiunile sunt deschise. Dincolo de declarațiile publice, liderul sârb a fost cu siguranță informat că aliații începuseră deja să reabiliteze șoselele pe care și-ar fi putut trimite forțele spre Serbia dinspre Macedonia și Albania. Cât de aproape au fost oficialii din Statele Unite și NATO de o astfel de decizie, e greu de spus, cert este că și această perspectivă a fost cântărită de liderul de la Belgrad înainte de a lua decizia capitulării.

Fostul consilier american pentru securitate al mai multor președinți americani Zbigniew Brzenzinski susține însă că Miloșevici a cedat abia după ce a făcut o înțelegere secretă cu rușii, în încercarea disperată de a le juca o festă americanilor și a forța o scindare de facto a Kosovo între sârbi și albanezi. Conform lui Brzenzinski, planul a fost elaborat la sfîrșitul lui mai și începutul lui iunie, când cooperarea americano-rusă era la apogeu. Ce prevedea exact înțelegerea nu știm exact, dar pe 10 și 11 iunie, când oficialii NATO făceau planuri cum să intre în Kosovo, 200 de soldați ruși au părăsit baza lor din Bosnia și au intrat în Kosovo prin Serbia, înlocuindu-i pe ostașii sârbi care-și părăseau posturile de la aeroportul din Priștina. Șocați, comandanții NATO, în frunte cu comandantul suprem, americanul Wesley Clark, și generalul locotenent britanic Jackson au început să discute care ar fi răspunsul potrivit pentru îndrăzneala rușilor. Se spune că Jackson l-a refuzat tăios pe Clark, când acesta a cerut o ripostă militară viguroasă. „Nu pornesc al treilea război mondial pentru tine”, i-a replicat britanicul. Brzenzinski spune că toată cacealmaua sârbilor și a rușilor a picat în momentul în care Ungaria, Bulgaria și România au refuzat cererea rușilor de a folosi spațiul lor aerian pentru a întări și aproviziona aceste trupe, așa că rușii s-au văzut nevoiți să accepte faptul că NATO refuză să le încredințeze o zonă în care să se ocupe de menținerea păcii. Dacă această acțiune a rușilor a fost coordonată cu Miloșevici și a ușurat povara simțită de liderul sârb când a luat decizia de a abandona Kosovo, deocamdată nu știm.  Sunt însă și cercetători care cred că Miloșevici a avut motive personale de a abandona lupta. Unii susțin că nu a mai putut suporta crizele pe care soția sa, Mirjana Markovici, le făcea în timpul bombardamentelor asupra Belgradului, alții că liderul sârb a fost copleșit de știrea că Tribunalul Penal Internațional îl acuză pentru crimele, deportările și persecuțiile din Kosovo. Pe 24 mai 1999, Slobodan Miloșevici a devenit primul șef de stat aflat în funcție care a fost acuzat în timpul unui conflict armat. În zilele noastre, motivele pentru care Miloșevici a capitulat în fața NATO îi interesează mai mult pe istorici. Ideea unei împărțiri a acestei regiuni, care între timp și-a proclamat independența, va reveni însă mai devreme sau mai târziu în actualitate. Dacă nu cumva subiectul a fost dezbătut deka la întîlnirea dintre Trump și Putin...