Poliţia italiană a confiscat bunuri şi bani care au aparţinut fiului lui Gaddafi
- Mihai Calin
- 26 iulie 2018, 14:53
Mai mult de două milioane de euro (2,34 milioane de dolari) au fost confiscaţi de la un libian care a acţionat ca intermediar pentru unul dintre fiii fostului dictator libian Muammar Gaddafi, a anunţat joi poliţia italiană financiară, relatează dpa.
În 2010, Mutassim Gaddafi, al patrulea fiu al dictatorului, a cumpărat două apartamente de lux, un garaj şi o pivniţă la Roma pentru suma de 5,5 milioane de euro, folosind un intermediar pentru a evita sancţiunile internaţionale şi blocarea activelor clanului Gaddafi, a menţionat poliţia, conform agerpres.ro.
Mutassim a murit în 2011, iar intermediarul - pe care Guardia di Finanza l-a identificat numai prin iniţialele sale BAAA - a vândut proprietăţile cinci ani mai târziu pentru un preţ de numai 2,5 milioane de euro şi aceasta pentru că el a simţit că autorităţile îl monitorizau.
Poliţia italiană a declarat că bărbatul care a acţionat ca intermediar a reuşit să scoată ilegal din Italia circa 500.000 de euro. Alte două milioane de euro au fost confiscate şi îngheţate în conturi, în timp ce BAAA a fost acuzat de înregistrarea falsă de bunuri şi de spălare de bani.
Gaddafi a condus Libia între 1969 şi 2011, când a fost răsturnat de la putere şi ucis într-o revoltă armată suţinută de atacuri NATO. De atunci, ţara se confruntă cu lupte interne şi a devenit o rută majoră de tranzit pentru migranţii care încearcă să ajungă în Europa pe mare.