Aproape 1,2 milioane de consumatori de electricitate în piaţa liberă
- Felix Mihai Badea
- 25 iulie 2018, 00:31
Aproape 1,2 milioane de consumatori casnici de electricitate din România au părăsit piaţa reglementată în ultimul an şi jumătate. Ei au ales să încheie contracte pe piaţa liberă. Datele au fost prezentate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie. Asta se întâmplă în condiţiile în care de la 1 ianuarie 2018 piaţa de energie electrică din ţara noastră este total liberalizată.
În acest context, se ştie că ANRE mai stabileşte preţul în domeniu numai pentru piaţa reglementată. Ceea ce merită evidenţiat este numărul mare al românilor care au trecut, într-un timp scurt, la alţi furnizori de electricitate, cei de pe piaţa liberă. Dacă în decembrie 2016 numărul acestora era de 128.692, iată că la finele lui 2017 statistica arată cifra de 901.854 de consumatori.
Fenomenul se menţine şi în 2018. Astfel că în acest moment s-a ajuns ca piaţa liberă să cuprindă 1.189.528 de consumatori casnici. Schimbarea furnizorului are preţul drept motivaţie esenţială. Pe piaţa liberă din Bucureşti, de pildă, sunt oferte de livrare a electricităţii cu 13% mai mici faţă de preţul de la furnizorii reglementaţi.