Dosarul Colectiv. Patronii vor să scape de orice restricții

Dosarul Colectiv. Patronii vor să scape de orice restricții

Alin Anastasescu, Paul Grancea şi Costin Mincu au cerut să le fi e ridicată măsura controlului judiciar şi să fi e judecaţi în libertate deplină în dosarul tragediei din clubul Colectiv, în urma căreia 64 de persoane au murit şi peste 100 au fost rănite grav.

Foştii patroni ai clubului Colectiv au solicitat, ieri, la Curtea de Apel Bucureşti, ridicarea măsurilor preventive, iar unul dintre ei, Alin Anastasescu, cere încuviinţarea judecătorilor de a părăsi ţara în perioada 6-9 septembrie, pentru a merge în Lituania.

Avocaţii celor trei au arătat în faţa instanţei că judecarea acestora în libertate, fără nicio măsură preventivă, nu ar influenţa judecarea procesului. În prezent, Alin Anastasescu, Paul Grancea şi Costin Mincu trebuie să respecte anumite rigori: să anunţe schimbarea domiciliului, să nu părăsească teritoriul României decât cu acordul judecătorilor şi să se prezinte la Poliţie după un program stabilit. La mai bine de doi ani de la tragedia care a marcat întreaga ţară, avocaţii celor trei consideră că foştii patroni ai clubului Colectiv pot fi judecaţi în libertate, fără nicio restricţie dintre cele amintite.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Promit că nu se vor sustrage

„Nu se arată în ce fel ridicarea măsurii controlului judiciar ar putea influenţa procesul. De doi ani şi trei luni se află sub această măsură preventivă. Măsura a fost luată pentru două infracţiuni de culpă. E vorba şi de egalitate de tratament: alături de el (n.r. - de Paul Grancea) au fost trimişi în judecată mai mulţi funcţionari care au săvârşit infracţiuni cu intenţie, iar aceştia nu au nicio măsură preventivă”, a declarat unul dintre avocaţii foştilor patroni.

Un alt avocat a susţinut că până acum cei trei au acceptat rigorile controlului judiciar. „S-a atins însă un termen nerezonabil. Clientul meu a contribuit la aflarea adevărului. Deşi ne aflăm în faza de judecată de doi ani, singurele probe administrate sunt declaraţiile celor trei din spatele meu. Sunt singurii supuşi unor măsuri preventive. Nu s-a pus problema sustragerii nici când s-a pus problema unor măsuri preventive mai aspre. Ce s-a întâmplat atunci (n.r. - incendiul din 31.10.2015 din clubul Colectiv) a fost un concurs nefericit de împrejurări. Sperăm că a fost un eveniment irepetabil la nivelul întregii ţări”, a spus la rândul său avocatul Dan Hosu.

Apărătorul lui Alin Anastasescu a cerut ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara, pentru a pleca trei zile în Lituania. „Permiteţi-i să părăsească ţara şi să câştige un ban onest. Invocările (n.r. - Parchetului) că Lituania nu are acord de extrădare cu România sunt nefondate”, a susţinut avocatul.

 

Procesul se reia de la zero

Tot ieri, CSM a acceptat cererea de pensionare formulată de Valeriu Terceanu, judecătorul căriuia i s-a repartizat dosarul Colectiv. Astfel, procesul se va relua de la zero. Valeriu Terceanu este magistrat din 1996 şi s-a pensionat după 22 de ani. Modificările aduse Legilor Justiţiei le permite magistraţilor - procurori sau judecători - să se pensioneze înainte de vârsta de 60 de ani, dacă au profesat între 20 şi 25 de ani. De numele lui Valeriu Terceanu se leagă dosare grele precum cel al Liei Olguţa Vasilescu sau cel al lui Mohammad Yassin, însă presa şi opinia publică îl asociază cu cel al fostei sale soţii, Geanina Terceanu, condamnată definitiv după ce a luat mită de la fraţii Becali pentru a-i achita în Dosarul Transferurilor.