DESCOPERIRE a unui SICRIU căutat de DOUĂ MILENII. Detaliile care SCHIMBĂ tot ce se ȘTIA
- Cristi Buș
- 19 iulie 2018, 19:06
Arheologii au făcut o descoperire râvnită de peste 2000 de ani. Aceștia sunt aproape convinși că sicriul misterios de granit negru descoperit într-un oraş egiptean îi aparține lui Alexandru cel Mare.
Arheologii au deschis sicriul la două săptămâni după ce a fost dezgropat. O mumie a fost scoasă din sarcofagul lung de trei metri care datează din perioada ptolemeică între 305 şi 30 î.e.n., potrivit Express.co.uk.
Rămăşiţele umane sunt încă intacte, cu puţină degradare a oaselor. Cadavrul încă neidentificat a fost găsit în aceeaşi poziţie în care a fost îngropat. Este cel mai mare sarcofag care a fost găsit în oraş şi a fost descoperit de cercetătorii care lucrează la Consiliul Suprem al Antichităţilor, care au acum misiunea de a afla identitatea defunctului, susține descopera.ro.
A fost întâlnit la aproape cinci metri adâncime, fiind îngropat alături de un cap sculptat în alabastru.
Descoperirea a fost realizată întâmplător, în urma curăţării sitului pentru ridicarea unei noi clădiri. Alte detalii cu privire la descoperire puteţi găsi aici.
Alexandru cel Mare a murit în anul 323 î.e.n., iar locul de înmormântare a fost un mister după ce corpul său a fost furat. Unele surse indică faptul că acesta a fost reînmormântat în Alexandria, oraş în care se află şi situl unde a fost făcută descoperirea. Timpul, spaţiul şi grandoarea sarcofagului se potrivesc cu persoana lui Alexandru cel Mare, astfel că este foarte posibil ca cercetătorii să examineze în momentul de faţă vestigiile marelui conducător antic.