PNL va continua să atace la instanța de contencios administrativ Fondul Suveran de Investiții

PNL va continua să atace la instanța de contencios administrativ Fondul Suveran de Investiții

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, afirmă că Decizia judecătorilor constituționali privind Fondul Suveran de Investiţii reprezintă „o lovitură" dată planului liderului PSD, Liviu Dragnea, de „a pune mâna pe activele de 10 miliarde de euro ale celor mai importante companii de stat" şi precizează că liberalii vor ataca orice demers al Guvernului pentru înfiinţarea unui fond, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Danca.

„Curtea Constituţională a admis astăzi una dintre obiecţiile de neconstituţionalitate invocate de Partidul Naţional Liberal privind Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Este o lovitură dură dată planului lui Liviu Dragnea de a pune mâna pe activele de 10 miliarde de euro ale celor mai importante companii de stat şi de a le transforma în puşculiţa de partid a PSD", arată Dancă într-un comunicat de presă.

Danca se declară convins că în urma deciziei CCR de a admite sesizarea Partidului Naţional Liberal, Liviu Dragnea va „folosi guvernul său de marionete pentru a înfiinţa Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii prin Hotărâre de Guvern”.

Mai mult, PNL îl somează public pe liderul PSD, Liviu Dragnea, să renunţe la orice demers de a pune în practică „această iniţiativă frauduloasă de preluare abuzivă a companiilor de stat printr-un fond suveran controlat politic, la dispoziţia sa şi a clientelei de partid. Partidul Naţional Liberal va continua această luptă şi va ataca în instanţa de contencios administrativ orice act normativ iniţiat de Guvern pentru înfiinţarea Fondului Suveran al lui Liviu Dragnea"

PNL va continua să atace la instanța de contencios administrativ Fondul Suveran de Investiții

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL şi de către USR şi PMP la legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

 

Ne puteți urmări și pe Google News