Un scriitor de numai opt ani din Oradea, premiat în America. Povestea lui Tudor Achim

Un scriitor de numai opt ani din Oradea, premiat în America. Povestea lui Tudor Achim

Roboţelul Tudor este o maşină foarte veselă, dar în acelaşi timp sufletistă. Iată lumea pe care şi-a imaginat-o Tudor Achim, un băieţel de numai opt ani, din Oradea, premiat la un concurs de literatură din Statele Unite ale Americii.

Competiţia a fost organizată de revista “Stone Soup” dedicată celor mici. Misiunea lor a fost să scrie scurte povestiri, iar românul a câştigat premiul la categoria “Remarcabil”.

Mai mult decât atât, arată portalul www.ebihoreanul.ro, creaţia lui Tudor a fost aleasă, dintre sute de texte, pentru publicare în periodicul de peste Ocean.

Presa locală spune în continuare despre acest băieţel că de la toamnă va trece în clasa a III-a, fiind elev al Şcolii Gimnaziale „Doamna Oltea” din municipiul reşedinţă de judeţ.

Micuţul cititor a primit cu câteva luni în urmă un exemplar al revistei de la un prieten de-al lui mutat cu familia în America. Aşa a şi aflat de concursul respectiv.

Drept pentru care s-a apucat de scris. Titdul povestirii sale, atât de apreciată, este “Călători în spaţiu şi lumea nouă”.

După ce autorul şi-a conceput mica operă literară, în Limba Română, mătuşa lui, Adina Achim, a tradus-o în Engleză, după care materialul a fost expediat, prin poştă, la mii de kilometri depărtare.

De unde, zilele trecute, a venit răspunsul. Legat de premiu. Şi de aprecierea deosebită pe care Tudorică al nostru a câştigat-o în faţa americanilor.

Pentru familia sa nu e chiar o surpriză. Părinţii cunosc pasiunea pentru scris a copilului lor.

Este clar că se pregătesc noi aventuri pe foaia de hârtie.