DEȚINUT pus în libertate cu ÎNTÂRZIERE câștigă despăgubiri de la GREFIERA care trebuia să comunice PENITENCIARULUI

DEȚINUT pus în libertate cu ÎNTÂRZIERE câștigă despăgubiri de la GREFIERA care trebuia să comunice PENITENCIARULUI

O grefieră din cadrul Tribunalului Iași a fost obligată de judecători să achite daune morale de 20.000 de euro unui fost condamnat, care și-a ucis cumnatul cu o secure și apoi l-a aruncat într-un WC. Decizia nu este definitivă.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus amendarea penală a grefierei Cristina Victor, dar și obligarea acesteia la achitarea de despăgubiri către fostul deținut.

"Instanța condamnă inculpata Victor Cristina la 18.000 de lei amendă penală (corespunzătoare pentru 180 zile-amendă, cu o valoare corespunzătoare de 100 de lei), pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Admite în parte acţiunea civilă formulată de Mocanu Marin şi obligă inculpata Victor Cristina să achite părţii civile suma de 20.000 de euro, reprezentând daune morale", arată judecătorii ieșeni.

În urmă cu aproximativ doi ani, Cristina Victor, grefieră în cadrul Tribunalului Iaşi, a fost trimisă în judecată pentru neglijenţă în serviciu. Procurorii au acuzatat-o că nu ar fi comunicat Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi un extras dintr-o hotărâre a Tribunalului prin care s-a dispus liberarea condiţionată a lui Marin Mocanu (63 de ani). Bărbatul, care ar fi trebuit pus în libertate în ziua pronunţării, executa o pedeapsă de 18 ani de închisoare pentru omor şi fusese încarcerat din 1999.

În august 2014, Judecătoria Iaşi a respins propunerea Comisiei din Penitenciar de liberare condiţionată a lui Mocanu, dar bărbatul a contestat decizia şi, pe 14 decembrie 2014, Tribunalul a decis că poate ieşi de după gratii, hotărârea fiind definitivă.

Grefiera Cristina Victor, care participase la şedinţă, ar fi trimis extrasul din hotărârea instanţei la locul în care era încarcerat deţinutul, dar nu ar fi observat că acesta nu a ajuns la destinaţie, conform anchetatorilor. Astfel, Mocanu a rămas după gratii.

Neştiind că era liberat, deţinutul a făcut alte trei cereri similare, toate fiind respinse de Judecătoria Iaşi în februarie, martie şi mai 2015, magistrații constatând că acesta nu ar fi îndeplinit condiţiile prevăzute de lege pentru a fi liber. Mai mult, una dintre sentinţe a fost contestată de Mocanu la Tribunal, dar, spre deosebire de trecut, nu a mai avut câştig de cauză.

Cei care au observat într-un târziu că deţinutul ar trebui să fie, de fapt, pus în libertate au fost reprezentanţii închisorii, care au sesizat că de la dosarul condamnatului lipseşte o decizie. După aproape șase luni, Mocanu a fost pus în libertate, iar acesta a cerut despăgubiri de 500.000 de euro daune morale.

„Noi facem apel la decizia aceasta, care este absurdă. Deocamdată ne-am încălzit la Judecătorie. Degeaba ne-am prezentat și am susținut netemeinicia acuzațiilor, nu ne-a băgat nimeni în seamă. Din punctul nostru de vedere, există două variante: responsabilitatea pentru situație aparține tuturor celor care au avut acel dosar pe masă sau nu există faptă care să fie incidentă unei infracțiuni. Din păcate, în România, cel mai mic plătește”, a declarat miercuri, pentru Mediafax, Ionel Nechita, avocatul Cristinei Victor.

Conform avocatului, grefiera a trimis prin fax decizia care ar fi trebuit să ajungă la Penitenciarul Iași, numai că, din cauza unei defecțiuni a aparatului, comunicarea nu a ajuns la destinație. Mai mult, avocatul ieșean a adăugat că nu grefierul este cel care trebuie să urmărească atent cursul dosarului.

Marin Mocanu a fost condamnat definitiv în 2001 la 18 ani de închisoare pentru că şi-ar fi ucis cumnatul. Bărbatul, originar din judeţul Vaslui, a fost acuzat că şi-a lovit cumnatul de mai multe ori cu o secure în cap, iar, după ce acesta a murit, i-ar fi prins un laț în jurul gâtului, l-ar fi târât în spatele casei, unde l-ar fi aruncat într-un WC şi l-ar fi acoperit cu pământ.