Fostul președinte al ÎCCJ aruncă BOMBA ZILEI. Desecretizarea ultimului PROTOCOL declanșează o ANCHETĂ de PROPORȚII

Fostul președinte al ÎCCJ aruncă BOMBA ZILEI. Desecretizarea ultimului PROTOCOL declanșează o ANCHETĂ de PROPORȚII

Fostul preşedinte al instanţei supreme, Nicolae Popa, a cărui semnătură apare pe protocolul dintre SRI, Parchetul General şi ÎCCJ, a oferit prima reacție după desecretizarea și publicarea integrală a documentului.

Nicolae Popa aruncă bomba și susţine că acordul este semnat la o zi după ce s-a pensionat, negând astfel că el ar fi cel care şi-a dat acordul pentru încheierea actului.

„Nu am semnat un asemenea protocol. De altfel, vă rog să vă uitați, el este semnat pe 2 septembrie 2009, când eu plecasem deja de la Curte. Am vorbit cu doamna președinte Cristina Tarcea mai devreme și am rugat-o să mi-l păstreze și mie, să mă uit pe el şi să văd despre ce este vorba. Eu nu am negociat așa ceva cu nimeni, cât am stat la Curte, în niciun caz.

La 1 septembrie 2009, când am împlinit 70 de ani, am plecat de la Înalta Curte. Toate formele de pensionare erau deja depuse la CSM. Protocolul este semnat, după cum se poate vedea, la 2 septembrie 2009. Nu m-am întors să semnez așa ceva! Nici nu am mai dat pe la Curte din clipa în care am plecat. Este ceva foarte curios și sper să clarific această situație. Nu știu ce fel de cooperări au avut cei din Parchete, dar, cu siguranță, un judecător nu are ce căuta să facă parte dintr-o asemenea ecuație. Chiar am să mă duc la Înalta Curte și am să consult și documentul, și înregistrările. Pentru mine este mai puțin explicabilă această situație. După cum am văzut la televizor, semnătura este a mea, dar nu vreau să fac deocamdată speculații și nici să dezbat manopere de altă natură”, a declarat Nicolae Popa pentru Q Magazine.