S-A RUPT CERUL la Râmnicu Vâlcea! Furtuna a făcut ravagii. Orașul, la un pas de dezastru

S-A RUPT CERUL la Râmnicu Vâlcea! Furtuna a făcut ravagii. Orașul, la un pas de dezastru

Acoperişul unei benzinării din Râmnicu Vâlcea a fost doborât de furtună, miercuri seara, peste mai multe maşini, iar o conductă de gaze care alimenta un bloc din oraş a fost avariată

Acoperişul unei benzinării din Râmnicu Vâlcea a fost doborât de furtună, miercuri seara, peste mai multe maşini, iar o conductă de gaze care alimenta un bloc din oraş a fost avariată, conform mediafax.ro

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat că două pasaje din Râmnicu Vâlcea au fost inundate, în timp ce mai mulţi copaci au fost doborâţi de furtună, la Ostroveni.

Totodată, un acoperiş al unei benzinării a fost doborât peste maşini, iar o conductă de gaze a fost avariată

„În Râmnicu Vâlcea, pasajele Dacia si Matei Basarab sunt inundate. Tot aici acoperişul unei staţii Peco OMV a căzut pe mai multe autoturisme. Şase copaci sunt căzuţi în Ostroveni, nu sunt străzi blocate. De asemenea, pe strada Cerna, din Ramnicu Vâlcea, o conductă de gaze a fost avariată. S-a oprit alimentarea, nu există pericol”, a afirmat reprezentantul Poliţiei Vâlcea.

Dăscălete a adăugat că au fost anunţaţi reprezentanţii distribuitorului de gaze şi au intervenit ISU şi Poliţia Râmnicu Vâlcea.

Judeţul Vâlcea este sub atenţionare cod portocaliu de ploi şi vijelii până miercuri la miezul nopţii.