Eurodeputat polonez, misogin, sancţionat, reabilitat şi despăgubit de către Parlamentul european
- Antonia Hendrik
- 1 iunie 2018, 11:39
În urmă cu un an, dar şi în alte ocazii, a denumit femeile „mai puţin inteligente decât bărbaţii ”, iar pe migranţi „gunoaie umane, puturoşi şi care nu vor să muncească ”. Pentru aceste ieşiri grosolane a primit sancţiuni aspre, ca ieri să-i fie anulate de către Tribunalul european.
Şedinţa prezidiului Parlamentului european din martie 2017 a hotărât de a impune sancţiunea maximă prevăzută, deputatului polonez Korwin Mikke, care sub cupola Parlamentului a declarat că ''femeile sunt mai slabe, mai mici şi mai puţin inteligente decât bărbaţii'' şi merită, deci, ''să câştige mai puţin'', declaraţii care au stârnt puternice polemici.
Ieri, Tribunalul european a anulat sancţiunile, având în vedere faptul că, cu tot caracterul şocant al declaraţiilor expuse, nefiind infracţiuni de ordine şi tulburare a activităţii Parlamentului, dispoziţiile pertinente ale regulamentului de ordine internă a acestuia nu prevăd sancţionarea unui eurodeputat pentru declaraţiile date în zona locului de muncă, aceea de europarlamentar.
Liderul Korwin (Coaliţia pentru renovarea Republicii-libertate şi speranţă), partid politic de dreapta şi eurosceptic, s-a lansat în monologul sexist cu ocazia unor sesiuni plenare ale Parlamentului, printre care şi cea din 1 martie 2017, în care s-a dezlănţuit împotriva femeilor şi migranţilor denumindu-i ''gunoaie umane, puturoşi şi care nu vor să muncească''.
Drept urmare, preşedintele Parlamentului european i-a aplicat diferite sancţiuni ca tăierea alocaţiei de sejur pentru o perioadă de 10, apoi 30 de zile (circa 12.000 de euro, care acum i se vor returna) şi suspendarea temporară de a participa la toate activităţile Parlamentului pe 5 şi 10 zile consecutive, făcând excepţie exercitarea dreptului de vot în plen. A mai fost şi interzicerea reprezentării Parlamentului pe o perioadă de un an.
S-a terminat, aşadar, acţiunea din justiţie, în favoarea deputatului care în mai multe rânduri a încurajat introducerea pedepsei cu moartea şi a declarat public că Hitler nu ştia de Holocaust, toate acestea declarate în urmă cu un an şi jumătate, informează La Repubblica.