Gafă incredibilă la nivel înalt. Doi şefi de stat au intrat în folclor cu gestul lor. IMAGINE VIRALĂ în articol

Gafă incredibilă la nivel înalt. Doi şefi de stat au intrat în folclor cu gestul lor. IMAGINE VIRALĂ în articol

Diplomația aduce, de multe ori, reprezentanții statelor în poziții în care nu și-ar dori să fie puși. Acest lucru poate reprezenta un motiv de tensiune sau, dimpotrivă, unul de amuzament pentru populație, așa cum este și cazul acesta.

În urmă cu doi ani, la 12 mai 2016, președintele din Turkmenistan, Gurbanguly Berdimuhamedov, care conduce țara asiatică încă de la sfârșitul anului 2006, a efectuat o vizită oficială în Belarus. Acolo a fost primit de șeful statului Aleksandr Lukașenko.

 

Cei doi conducători au plantat un copac în Aleea Oaspeților de Onoare de la Palatul Independenței din Belarus, o clădire care funcționează, printre altele, cu scopul de a găzdui întâlniri importante cu delegațiile străine.

În poza făcută la plantare, se poate observa cum, deși începuse să plouă, cei doi lideri insistă să ude bradul din fața lor, în timp ce agenții însărcinați cu protejarea lor le țin umbrele deasupra capetelor, transmite Euroradio.

Imaginea care a făcut înconjurul internetului. Sursa FOTO: Facebook

Înainte de acest moment, care a provocat reacții ironice la acea vreme, cei doi lideri putea fi văzuți cum aruncă niște pământ pe copac, mânuind lopeți, în timp ce agenții îi urmăresc cu umbrelele.