Scandal într-un club din Mamaia. Petrecăreți arestați pentru ultraj
- Feri Predescu
- 13 mai 2018, 17:20
Trei tineri, din Constanța, au fost arestați, astăzi, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii publice după ce au făcut scandal, într-un club din Mamaia, și au agresat un polițist și un jandarm care fuseseră chemați să liniștească spiritele.
Incidentul a a vut loc sîmbătă dimineață, în jurul orei 3:45, când Poliția Mamaia, a fost sesizată cu privire la un scandal care avea loc într-un club din stațiune. Patrula, formată dintr-un polițist și un jandarm, s-a deplasat la fața locului pentru aplanarea scandalului. În momentul în care cei doi au cerut scandalagiilor să se legitimeze, aceștia au început să îi amenințe și să îi înjure atât pe polițist cât și pe jandarmi. Au fost și agresivi cu oamenii în uniformă.
Cei trei petrecăreți, doi în vârstă de 30 de ani și al treilea, de 31 de ani, toți din Constanța, au fost potoliți cu ajutorul angajaților clubului. Au fost încătușați și duși, apoi, la sediul sediul secției de poliție pentru cercetări. Scandalagiii au fost reținuți pentru 24 de ore iar, astăzi, Judecătoria Constanța a emis, pe numele lor, mandate de arestare pe o perioadă de 30 de zile.