CENTRUL cultural “JEAN CONSTANTIN”, inaugurat la Constanța
- Feri Predescu
- 20 aprilie 2018, 17:15
Fostul cinematograf Republica, din Constanța, al doilea ca mărime din țară, a fost reabilitat și modernizat cu fonduri europene, transformându-se în Centrul cultural “Jean Constantin”. Cu peste doi ani întârziere, Consiliului Județean Constanța, beneficiarul proiectului, a inaugurat, astăzi, noul centru care va fi utilizat pentru “activități de educație și recreere pentru tineret”.
Centrul multifuncțional educativ pentru tineret, “Jean Constantin”, a fost inaugurat în prezența a sute de constănțeni, la eveniment fiind prezenți și nepoții marelui actor. Proiectul finanțat din fonduri europene are o valoare de 9,5 milioane de lei. Contribuția CJ Constanța ar fi trebuit să fie, inițial, de 500.000 de lei, însă pentru că lucrările au întârziat cu doi ani, contribuția beneficiarului a ajuns la peste 2 milioane de lei.
Dacă la început CJ Constanța anunța că în Centrul cultural Jean Constantin vor fi organizate evenimente grandioase, cu premiere de răsunet și participarea, pe covorul roșu, a unor staruri ale cinematografiei, ulterior s-a oprit la activități educative pentru tineret. Așa că, Centrul Jean Constantin va fi administrat de Centrul cultural Theodor Burada, din subordinea Consiliului Judetean Constanta, instituție specializată în activități culturale.
Sala de spectacole a fostului cinematograf Republica are o capacitate de 769 de locuri. Conform contractului de finanțare, în cadrul imobilului reabilitat se vor organiza serbări școlare, spectacole de teatru, proiecții de film, cinema, dans, prezentări de modă, conferințe, dezbateri pe teme comunitare, activități de consultare publică, conferințe de presă. La parter sunt amplasate două spații expoziționale. Marele actor Jean Constantin are amenajat, la parter, un loc special destinat memoriei lui, cu obiecte personale, fotografii, diplome și trofee, precum și filmări inedite, oferite de familia maestrului.
Panglica inaugurală a proiectului, început de Nicușor Constantinescu, a fost tăiată de actualul președinte al CJ Constanța, Horia Țuțuianu, care a menționat că, fiind vorba de o investiție din fonduri europene, toate spectacolele vor fi gratuite, plătindu-se, eventual, o taxă pentru filme. “Constănțeanul Jean Constantin, a fost și va fi iubit de o lume intreagă, însă, doar aici, în Constanța, putem spune că a fost și va ramâne “casa” lui. Acest Centru va deveni un pol de interes pentru tinerii implicați în proiecte cultural educative. Pregătim un portofoliu variat de evenimente și activități pe care ne dorim să le derulam în acest centru și totodată suntem deschiși la propunerile tinererilor din județ” a declarat presedintele CJ Constanța, Horia Țuțuianu.