Olivia Steer, reacţie după ce a fost lăsată fără premiu

Olivia Steer, reacţie după ce a fost lăsată fără premiu

Olivia Steer a reacţionat, joi noapte, pe contul său de socializare, după ce i-a fost retras premiul obţinut pentru „rolul său activ în societate” la „Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate”. Imediat după decernare, în spaţiul public s-a creat un întreg scandal. Organizatorii i-au anulat titlul onorific fostei prezentatoare, după ce sponsorii principali au anunţat că îşi retrag sprijinul şi finanţarea pentru gală, pe motiv de „incompatibilitate” cu valorile promovate de vedetă. În replică, soţia lui Andi Moisescu spune că premiul i-a fost retras din cauza unor rezultatele pe care le-a publicat în urmă cu mai mulţi ani despre calitatea apelor îmbuteliate din România, şi care vizau compania care ieri a lăsat-o fără premiu.

 

Olivia Steer a postat pe contul său de socializare un mesaj în care acuză sponsorul principal al evenimentului că a făcut presiuni ca trofeul să-i fie retras.

"Înţeleg că Aqua Carpatica a fost singurul, dintre sponsorii Galei de aseară, care a cerut anularea premiului ce mi-a fost oferit de către Asociaţia pentru o Viaţă Sănătoasă din România, şantajînd organizatorii că, în caz contrar, îşi retrage finanţarea. Motivul invocat sună asa: "Valorile pe care le promovăm sunt legate de un stil de viaţă sănătos, de consumul unei ape minerale naturale filtrate natural, prin procese hidrogeologice de milioane de ani. Prin urmare, există o incompatibilitate crasă între valorile noastre şi valorile susţinute de Olivia Steer", a spus Jean Valvis", menţionează Steer în replica dată pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult, vedeta spune că atitudinea brandului respectiv are legătură cu faptul că, în urmă cu mai mulţi ani, ea a demarat o investigaţie despre calitatea apelor îmbuteliate din România, iar rezultatele nu erau favorabile companiei respective.

 

"Găsesc amuzata că sentimentele care il anima azi pe Jean Valvis au o reciprocitate veche de mai bine de 7 ani: căci aceeaşi incompatibilitate crasă o sesizam şi eu într-un articol de pe blogul meu, din aprilie 2011, în care făceam publice nişte măsurători ale apelor de pe piata din Romania, realizate cu un TDS-metru. Am aflat atunci prin testări personale tot ce aveam nevoie să aflu despre Aqua Carpatica, motiv pentru care în toţi aceşti ani am refuzat constant să consum acest produs, de dragul rinichilor mei.

În plus, scandalurile răsunătoare prin care a trecut brandul Aqua Carpatica privind nitraţii in concentraţii mai mari decât cele declarate in reclama pentru apa comercializata sub sloganul de "cea mai pură" sau împrumutul fără drept al designului sticlei, după cel al unei firme sîrbeşti (proces pierdut de Valvis in 2016, în primă instantă, la Tribunalul Bucureşti, pentru încălcarea dreptului de proprietate intelectuală) nu m-au ajutat să-mi shimb părerea nici despre apa lor, şi nici despre "valorile brandului" cu care se mândreşte azi Jean Valvis", a explicat vedeta.

În încheiere, vedeta a ţinut să sublinieze faptul că şi din punctul ei de vedere există o incompatibilitate a valorilor: "Cu alte cuvinte, revocarea premiului nu e nici o pierdere personală. Ba dimpotrivă! :)".

 

 

Fosta prezentatoare de televiziune a fost premiată pentru "rolul său activ în societate", miercuri seară, în cadrul Galei Femeilor care Dăruiesc Sănătate, organizată de Asociaţia pentru o Viaţă Sănătoasă. Distincţia oferită vedetei a creat o întreagă controversă în spaţiul public, astfel că, la doar câteva ore de la decernare, organizatorii au decis să-i retragă trofeul vedetei.

 

"Ne cerem scuze dacă acestă decizie a noastră a prejudiciat în vreun fel brandurile care ne-au fost alături în demersul nostru de a promova valorile de sănătate şi excelenţa în medicină.(...) Prin urmare, dacă brandurile care ne-au susţinut consideră că acordarea acestui premiu le-a adus prejudicii de imagine, am decis retragerea în mod oficial a acestuia, în ciuda faptului că alegerea noastră de a-l oferi a fost bazată pe total alte considerente decât cele pentru care Olivia Steer este acuzată în spaţiul public", a scris, pe Facebook, Florentina Opriş, organizatorul Femeilor care Dăruiesc Sănătate.

 

Trofeu discutat

Olivia Steer este cunoscută ca fiind activistă anti- vaccinare, titulatură care a creat de-a lungul timpului o serie de controverse. Promotoare a stilului de viaţă sănătos şi holistic, vedeta a fost criticată în nenumărate rânduri pentru poziţia pe care o are faţă de medicina tradiţională. Astfel că, trofeul pentru  „rolul său activ în societate” primit de vedetă, a creat un val de reacţii negative pe reţelele de socializare, asociaţiilor care activează în sănătate.

"Îmi pare foarte rău că nu am ajuns pentru că nu aş fi permis o asemenea mascaradă. Vorbim despre o persoană care luptă împotriva vaccinării, tratamentelor oncologice, medicinii care salvează vieţi. Este absolut inacceptabil ceea ce s-a întâmplat. Nu înţeleg de ce au avut această reacţie reprezentanţii autorităţilor care au participat şi care au primit premii, cum au putut sa stea pe scaune şi să aplaude în momentul în care numele Oliviei Steer a fost pronunţat? De ce nu s-au ridicat oamenii aceia de pe scaun să spun că acest lucru nu se poate face. Trebuiau să se ridice şi în momentul acela să îşi lase premiile şi să plece. Ar fi fost un gest minim de onoare", a declarat, pentru Mediafax, Ana Maiţă, preşedintele Asociaţiei Mame pentru Mame.

 

În cadrul galei au fost prezente mai multe nume din domeniul medical, printre care şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban, dar şi secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Rodica Nassar.

 

"Eu nu ştiu cine e Olivia Steer, pe mine nu mă influenţează. Eu fac parte dintr-un guvern care a introdus în Parlament legea vaccinării, susţin această lege, am un copil vaccinat cu absolut tot. Nici nu pot să am o atitudine total nepoliticoasă pentru că mi s-a spus că ar fi trebuit să mă ridic şi să plec. Nu puteam să spun că vin să iau un premiu, dar să mi se comunice toată lista de premianţi. Ei (organizatorii -n.r.) au dat premiile pe nişte criterii ale lor, unor femei reprezentative, din punctul lor de vedere. Eu militez pentru sănătatea românilor pe principii şi politici sănătoase", a explicat, pentru Mediafax, secretarul de stat din ministerul Sănătăţii, Rodica Nassar.

 

Sponsorii evenimentului, printre care mai multe companii medicale şi farmaceutice, afirmă că nu au ştiut că Olivia Steer va fi prezentă la eveniment şi că nu sunt de acord cu valorile promovate de aceasta.

 

"Ieri, 18 Aprilie 2018, am avut o surpriză extrem de neplăcută! În cadrul evenimentului "Gala Femeilor Care Dăruiesc Sănătate", organizat de Asociaţia pentru o Viaţă Sănătoasă din România, care se presupunea a susţine excelenţa în medicină, ştiinţă şi sănătate, s-au adus prejudicii valorilor pe care brandul AQUA Carpatica le-a promovat şi le promovează încă de la bun început! Imaginea de brand a fost puternic afectată prin decernarea unui premiu de excelenţă unei persoane care promovează non-valorile ştiinţifice şi medicale.(...) Brandul nostru nu a avut niciun fel de informaţii referitoare la desfăşurătorul evenimentului şi implicit nici numele celor care urmau să fie premiaţi în cadrul Galei. Valorile pe care le promovăm sunt legate de un stil de viaţă sănătos, de consumul unei ape minerale naturale filtrate natural, prin procese hidrogeologice de milioane de ani. Prin urmare, există o incompatibilitate crasă între valorile noastre şi valorile susţinute de Olivia Steer", au precizat, pe Facebook, reprezentanţii companiei Aqua Carpatica, unul dintre sponsorii evenimentului.

 

"Medicover este o companie de sănătate care practică şi susţine medicină bazată pe studii clinice şi cercetare medicală şi nu poate fi asociată cu mişcarea anti-vaccin sau cu principii personale ale unor persoane publice, faţă de care ne dezicem în totalitate. În reţeaua naţională Medicover în fiecare zi se prescriu reţete medicale şi se aplică tratamente din schemă naţională de vaccinare, precum şi alte tratamente specifice care demonstrează angajamentul nostru pentru prevenţia, tratarea şi siguranţă tratamentelor pentru pacienţii noştri", scrie, pe Facebook, compania.