ALERTĂ NAȚIONALĂ! Lacul de acumulare de la Bicaz este SUFOCAT de MII de STICLE

ALERTĂ NAȚIONALĂ! Lacul de acumulare de la Bicaz este SUFOCAT de MII de STICLE

Situație alarmantă în zona Bicaz. Lacul de acumulare Izvorul Muntelui este sufocat de zeci de mii de sticle de plastic. Poluarea râurilor și a lacurilor din România reprezintă o problemă care se accentuează în fiecare zi.

Lacul de acumulare Izvorul Muntelui de la Bicaz este poluat cu zeci de mii de pet-uri, Prefectura Neamţ cerând de la Hidroelectrica, administratorul luciului de apă, şi de la Garda de Mediu să prezinte ce măsuri au luat cu privire la această situaţie.

La începutul fiecărei primăveri, odată cu topirea zăpezii, sunt antrenate deşeurile din plastic aflate pe cursurile minore ale lacului şi pe malurile acestuia. Toate pet-urile se strâng în aval şi conduc la o imagine dezolantă a luciului de apă aproape de barajul de la Bicaz, iar turiştii care vin să admire peisajul natural au parte de o surpriză neplăcută din cauza zecilor de mii de pet-uri care plutesc, scrie Agerpres.

Situaţia este în atenţia Instituţiei Prefectului care a solicitat conducerii societăţii Hidroelectrica, administratorul luciului de apă, să prezinte ce măsuri a luat pentru îndepărtarea deşeurilor din plastic.

Adrian Niţă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii a declarat, luni, pentru AGERPRES, că s-au solicitat de la societatea Hidroelectrica şi de la Garda de Mediu informări cu măsurile care au fost luate pentru remedierea problemei.

"Cei de la Hidroelectrica au spus că au încheiat, pe 11 aprilie, un contract cu o firmă terţă pentru ecologizarea lacului. Am mers astăzi în zonă şi am constatat că acţiunea se desfăşoară cu 2 bărci şi 7 oameni, iar resursele sunt insuficiente pentru amploarea fenomenului. Mai mult, toate pet-urile au fost strânse într-un colţ şi lăsate acolo. Nu suntem mulţumiţi de această acţiune şi am cerut Gărzii de Mediu să prezinte ce controale şi sancţiuni, precum şi alte măsuri a aplicat", a declarat Adrian Niţă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Neamţ.

În acest moment, toate pet-urile sunt adunate într-un colţ al barajului şi lăsate să plutească acolo. Dacă va ploua în următoarele zile, este de aşteptat ca pe luciul lacului Izvorul Muntelui să apară din nou pet-uri, culese de torenţi de pe versanţi.

Aceste deşeuri de plastic sunt lăsate de turiştii care vin în zonă, atât pe teritoriul judeţului Neamţ, cât şi în Suceava, şi ajung în aval aduse de râul Bistriţa şi afluenţii acestuia.

Totodată, o parte dintre pet-uri sunt aruncate şi de localnicii din comunele situate în amonte de barajul de la Bicaz.

Lacul Izvorul Muntelui este cel mai mare lac artificial de retenţie din ţară, iar barajul a fost construit între anii 1950 - 1960. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News