BALETUL pe SÂRMĂ al lui Erdogan în Siria

BALETUL pe SÂRMĂ al lui Erdogan în Siria

Pe măsură ce crește riscul unei confruntări directe între Statele Unite și Rusia, limitele echilibristicii Turciei în Siria devin tot mai evidente.

De la atacul chimic de sâmbătă din Douma, pentru care a fost acuzat regimul Bashar Al-Assad, liderii turci au făcut o serie de declarații care se bat cap în cap, reflectând tensiunea dintre ceea ce Ankara definește ca interesele sale strategice în Siria și legăturile sale instituționale cu NATO și cu Occidentul.

Răspunsul imediat al Turciei la imaginile cu victimele atacului a fost fără echivoc în favoarea unei intervenții militare.

Purtătorul de cuvânt al președinției, Ibrahim Kalin, a declarat luni: „Regimul sirian va trebui să plătească!”

Purtătorul de cuvânt al guvernului turc, Bekir Bozdag, a reluat și el, într-un mesaj pe Twitter, necesitatea unor represalii. Bozdag a scris: „Sperăm că atacul chimic al regimului sirian nu va fi lăsată prea mult timp fără răspuns” și, într-o înțepătură puțin mascată la adresa Rusiei și Iranului, a adăugat: „Cei care nu au împiedicat această barbarie, aceste atacuri, aceste morți, sunt la fel de responsabili ca re regimul însuși.”

Însă, după o declarație a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, și unei discuții telefonice între președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, Ankara a schimbat brusc tonul.

La câteva ore după comentariul lui Kalin, Lavrov a sugerat că asentimentul Rusiei față de ocupația militară turcă a Afrinului, o enclavă majoritar kurdă din nord-vestul Siriei, a dispărut. Lavrov a afirmat că așteaptă ca Turcia să predea regimului de la Damasc controlul în Afrin.

Se cunosc puține amănunte despre discuția Putin – Erdogan care a avut loc mai târziu în aceeași zi, comentează publicația Al-Monitor. Dar efectele ei au fost imediate: Bozdag a declarat că afirmațiile privind un atac chimic trebuie dovedite.

Într-un discurs susținut în fața membrilor partidului său, Dreptate și Dezvoltare, în Parlament, marți, Erdogan a afirmat: „Îi blestem pe cei care au efectuat atacurile în estul Ghoutei și în Douma. Autorul lor, indiferent cine este, va plăti.”

Erdogan s-a oprit bruscă, fără a numi vinovații.

Când reporterii au insistat ca el să comenteze un eventual atac al Statelor Unite împotriva regimului sirian, el a răspuns de două ori la fel: „Urmărim evenimentele...”

Miercuri, premierul Binali Yildîrîm a făcut un apel la Statele Unite și Siria să colaboreze pentru „a vindeca rănile” în Siria. „Se ceartă ca niște mahalagii... nu este vreme pentru ceartă, ci pentru a vindeca rănile în regiune”, a spus el.

Totuși, diplomații săi au sprijinit o propunere de rezoluție a Statelor Unite pentru investigarea atacului chimic, înainte ca Rusia să îi opună veto-ul.

Între timp, într-un noul elan de sfidare, Erdogan a declarat: „Știm perfect cui să îi restituim Afrinul... Noi vom decide aceasta, nu dl Lavrov.”

Mehmet Acet, un editorialist al ziarului pro-guvernamental și virulent anti-american Yeni Safak, a definit dilema turcă astfel: „Această nouă perioadă poate reprezenta un test dificil pentru Ankara. De o parte, sunt Statele Unite, care și-a construit în ultimii cinci ani politica astfel ca Turcia să fie înfrântă, de cealaltă, Rusia, a cărei cruzime a fost dovedită, dar al cărei parteneriat pe câmpul de luptă și la masa negocierilor a adus progres.”