Compania SpaceX vrea să lanseze 12.000 de sateliți

Compania SpaceX vrea să lanseze 12.000 de sateliți

Compania SpaceX a fost autorizată oficial de guvernul S.U.A. să lanseze o flotă de sateliți proiectați pentru Internet de mare viteză. Astfel, utilizatorii vor avea servicii de internet mai rapide și mai ieftine – direct din spațiu.

Decizia reprezintă un moment de cotitură pentru directorul executiv al companiei, Elon Musk, acesta dorind să pună pe orbita joasă a Terrei nu mai puțin de 12.000 de sateliți de mici dimensiuni. Datorită acestora, zonele rurale și cele în curs de dezvoltare din întreaga lume vor avea conexiune la Internet. În zonele unde există deja servicii de internet, tehnologia respectivă ar putea ajuta la introducerea unui nou concurent pe piețe care au fost dominate, în trecut, de unul sau doi furnizori – astfel că decizia ar putea să ducă la scăderea prețurilor, la creșterea vitezei și să îmbunătățirea serviciilor oferite. Autoritățile de reglementare din cadrul Comisiei Federale pentru Comunicații au emis aprobarea joi seara, declarând că este prima dată când agenția aprobă o astfel de operațiune, ce implică plasarea pe orbită a unor sateliți cu licență americană pentru folosirea tehnologiei de bandă largă (broadband). Decizia survine la câteva săptămâni după ce compania SpaceX a lansat pe orbită sateliții demonstrativi Tintin A și Tintin B, pentru a testa conceptul. Planul este ca primii sateliți SpaceX să devină operaționali online anul viitor. Rețeaua de sateliți propusă va fi diferită de tehnologia actuală de transmitere a datelor prin satelit, care este lentă și costisitoare. În conformitate cu planul domnului Musk, flota de sateliți SpaceX va orbita mult mai aproape de Pământ decât sateliții de comunicații tradiționali care se află pe o orbită geostaționară deasupra Pământului. Acest lucru înseamnă că datele se vor transfera mult mai repede înspre și dinspre satelit - crescând viteza și fiabilitatea conexiunii. "Deși avem încă multe de făcut în cadrul acestei operațiuni complexe", a declarat Gwynne Shotwell, președintele SpaceX, ”am făcut acum un pas important pentru realizarea unei rețele de sateliți de nouă generație, care vor conecta întregul glob la servicii de bandă largă fiabile și accesibile, mai ales în zonele unde încă nu există conexiuni."

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News