Stănescu, despre referendumul cerut de Coaliția pentru Familie: „Din toate calculele, așa ar TREBUI să fie”

Stănescu, despre referendumul cerut de Coaliția pentru Familie: „Din toate calculele, așa ar TREBUI să fie”

Vicepreședintele PSD, Paul Stănescu, a explicat, cu privire la referendumul cerut de Coaliția pentru Familie, că acesta ar putea avea loc în luna mai a acestui an. Referendumul prevede modificarea Constituției, în așa fel încât să se definească familia ca fiind formată din femeie și bărbat.

Organizarea referendumului pentru familie este una dintre temele ce vor fi abordate luni în cadrul Biroului Permanent Naţional la PSD, care are loc la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.

Vicepremierul Paul Stănescu spune că este posibilă organizarea unui referendum în luna mai.  „Cred că da, conform graficului cred că da, va fi referendum pentru familie”, a precizat Stănescu. Întrebat dacă scrutinul ar putea avea loc în primăvara acestui an, respectiv în luna mai, Stănescu a spus că, „din toate calculele, aşa ar trebui să fie”.