O excepțională butadă, plină de un crud adevăr, pusă în mișcare de un hâtru avocat interbelic, spune că „poporul român are un mare defect, în momentele istorice importante nu este atent”. Cum și inșii care populează breasla numită Presă fac parte din mulțimea numită „poporul român”, nici ei nu fac excepție.

Astfel, neatenți, ei au trecut cu vederea o dezvăluire de o importanță cardinală pentru înțelegerea a ceea ce s-a petrecut în ultimii zece ani și mai bine, perioadă pe care eu am denumit-o Noul Obsedant Deceniu. Dezvăluirea cu pricina a fost făcută de Sebastian Ghiță în celebrele casete video transmise după ce a părăsit România, acum mai bine de un an, reluată cu detalii în Episodul IV al interviului pe care Ion Cristoiu l-a realizat cu el la Belgrad.

Ea, această dezvăluire este, cum spuneam, de o importanță cardinală și arată clar cum în planul Grupării de Criminalitate Organizată SRI-DNA-ÎCCJ, acela de a curăța toți indezirabilii din calea Sistemului, din calea acapararării întregii puteri în mâinile unei gaști de infractori uzurpatori, un important segment a fost alcătuit din încercarea de a anihila orice voce potrivnică, venită dinspre mass-media. În acest scop printre altele, potrivit dezvăluirilor lui Sebastian Ghiță, a făcut parte înlăturarea prin întemnițare a patronul celei mai important trust mass-media din țară - printre alți patroni de presă potențiali potrivnici Sistemului - Dan Voiculescu, eliminare executată cu știința și aprobarea președintelui țării din acea perioadă, Traian Băsescu.

Să vedem, pe scurt, care au fost cele dezvăluite de Sebastian Ghiță cu privire la cele arătate mai sus: „Președinte Băsescu mi-a spus de-a fir a păr - și mi-a spus că are și înregistrări - despre felul în care s-a plănuit și s-a organizat închiderea lui Dan Voiculescu. Așa mi-a spus mie fostul președinte Traian Băsescu. Așa i-a spus și Elenei Udrea, și lui Dan Andronic, și a spus acest lucru de mai multe ori, de față cu toți și pe rând, și împreună. Și explicația dânsului este că oricât de mult ne-am război între noi, din respect față de România, față de instituția președintelui, față de relația cu celelalte instituții din România, îl face, ca fost președinte, să îndure problemele cu familia, cu arestările, cu denunțătorul fostul soț al fiicei, cu tot felul de lucruri în unele zone forțate, și să nu folosească acele înregistrări.

La fel, am date și informații despre cum acest sistem represiv l-a executat pe Adrian Sârbu. Toate dosarele cu patroni de media au fost măsluite / aranjate. Setea de sânge a acestei mașinării a ajuns atât de mare încât ne-a făcut tuturor (n.m. patronilor de Presă) dosare. S-a uitat în stânga, dreapta: Voiculescu-mort, Ghiță- mort, Patriciu-mort, Adamescu-mort. Cine a mai rămas? Sârbu. Hai să-l terminăm și pe ăsta. Pur și simplu era ultimul dintre noi neterorizat mediatic.”

Dar cu aștia, cu patronii de presă ce a avut Sistemul? m-ar putea întreba cititorii. Răspunsul nu este deloc complicat. După ce CSAT a emis celebra Hotărâre 17/28.02.2005 și prin ea a „integrat problema corupției și combaterea ei în structura de strategiei de securitate națională, ca factor de risc, respectiv de securitate națională”, după ce în baza acestei Hotărîri, au fost parafate Protocoalele dintre Parchete și SRI, după ce, potrivit acestor Protocoale și contrar prevederilor Codului de Procedură Penală, cei investiți cu cercetarea penală nu au mai fost echipele alcătuite din procuror și polițist judiciarist, ci din procuror, polițist judiciarist și securist, după ce s-a asigurat culoarul tactic în Justiție până la hotărârea judecătorească definitivă, până la trimiterea victimei Sistemului în pușcărie, prin transformarea unor procurori în judecători, sau pur și simplu prin intimidarea și înspăimântarea judecătorilor deja pe functii, după ce denunțul și proba falsificată au devenit elemente nelipsite din dosarele penale instrumentate de DNA, după ce serviciile au asigurat cooperarea plenară și fără crâcneli a ONG-urilor sorosiste, după ce tot serviciile au înființat câteva publicații-subunități militare și dupa ce, aceleași servicii au infiltrat redacțiile cu „sifoanele” lor și ale DNA, totul părea că va merge ca uns. O vreme, așa a și funcționat, uns.

Oameni erau ridicați de pe stradă, pentru că pur și simplu trebuiau să fie dați la o parte, fie din politică, fie din afaceri, fie erau pur și simplu antipatizați de Coldea, de Kovesi, sau de cine stie ce procuror din categoria Zdreanță, de la cine știe ce Unitate de Elită. Imediat, ridicarea nefericitului, anunțată în prealabil presei aservite - fie direct șefilor, fie sifoanelor infiltrate in redacții, așa cum a fost și cazul ziarului în care puteți citi aceste rânduri - era mediatizată pe larg, iar victima era diabolizată fără nici cea mai vagă putință de a se apăra. Asta se și urmărea de fapt, transformarea indezirabilului, a politicianului care încurca, a omului de afaceri căruia trebuia să-i fie furat bisnisul, sau a persoanei care o enerva pe Kovesi, de regulă femei frumoase, într-un infractor care pune societatea într-un pericol atât de năprasnic, încât trebuie întemnițat cât mai rapid.

Multă vreme, acest mecanism criminal al Binomului SRIDNA, odată declanșat, nu-și mai lăsa victima din mână până la eliberarea ei din pușcărie. Tot traseul, de la ridicarea nefericitului de pe stradă și până la condamnarea sa, era aplaudat de presa auto-intitulată „deontoloagă”, și de concetățeni de-ai noștri cu rațiune și cultură precare. Am putut descoperi, astfel, o chestie care pe mine unul m-a întristat profund: am descoperit că românul nu este deloc o „ființă blândă”, că nu s-a „născut poet” apăsat de grija ospitalității și generozității, că nu este un „gănditor moromețian înțelept”, pe scurt, am descoperit că mulți dintre conaționalii mei, subliniez, nu majoritatea, dar tragic de mulți, sunt decăzuți din condiția umană superioară, sunt doar niște bestii orbite de ură, însetate de sânge, cu nimic diferiți de pegra Romei Antice sau a Evului Mediu, care urla excitată orgasmic atunci când gladiatorul își dădea sufletul în nisipul însângerat al arenei, sau când condamnatul la moarte era scuipat și bătut cu pietre pe ultimul său drum, cel spre eșafod.

 

Din fericire, acest mecanism a fost aproape stopat - mai este de muncă! - de câțiva jurnaliști, puțini, care nu au acceptat să-și bată joc de ei înșiși, de profesiile lor, care s-au gândit la numele pe care îl lasă moștenire de preț copiilor lor, care au riscat enorm și au arătat Adevărul. Sunt absolut convins că, într-un viitor nu prea îndepărtat, cineva care va conta va spune despre acești jurnaliști și despre cum și-au exercitat ei profesia în Noul Obsedant Deceniu, parafrazându-l pe Sir Winston Churchill: rareori atât de mulţi datorează atât de mult celor puţini!